Selmani a decis, după ce Dan Petrescu i-a făcut oferta să semneze cu CFR Cluj

Selmani a decis, după ce Dan Petrescu i-a făcut oferta să semneze cu CFR Cluj
SURSĂ Sportpictures 12.03.2025
  • Publicat:

Astrit Selmani a luat o decizie, după ce Dan Petrescu i-a făcut o ofertă să semneze cu CFR Cluj. Andrei Nicolescu, administratorul special al celor de la Dinamo București, a vorbit recent despre acest subiect.

Se pare că atacantul „câinilor” nu va ajunge la altă echipă din Superliga României, chiar dacă va alege să nu își prelungească înțelegerea cu echipa din „Ștefan cel Mare”.

Selmani nu va ajunge la CFR Cluj

Astrit Selmani a intrat în ultimele luni de contract cu Dinamo București. Până în prezent, atacantul nu a ajuns la o înțelegere cu conducerea clubului din „Ștefan cel Mare” pentru prelungirea contractului. Astfel, Dan Petrescu a vrut să profite de acest lucru și a încercat să îl transfere pe fotbalist la CFR Cluj.

Andrei Nicolescu, administratorul special al celor de la Dinamo București, a vorbit despre acest lucru și a anunțat că Selamani a luat o decizie în privința ofertei care a venit din Gruia. Se pare că atacantul nu își dorește să semneze cu o altă echipă din Superliga României.

Fotbalistul încearcă să ajungă la un club din străinătate, care evoluează în cupele europene. Având în vedere acest aspect, șansele ca el să rămână în echipa pregătită de croatul Zeljko Kopic sunt destul de mici, întrucât Dinamo București este încă în insolvență.

„A vrut să spună că nu există nicio negociere cu CFR Cluj. Nu se pune sub nicio formă problema ca Selmani, dacă nu va rămâne la Dinamo, să meargă la un club din România.

Contează foarte mult ce oferte are de afară, eu știu ce își dorește el. Dacă el își atinge ținta respectivă, care este o țintă foarte mare pentru România, probabil că va merge, dacă nu, noi vom fi opțiunea lui.

În Turcia ar putea să câștige 50.000 de euro pe lună, dar nu știu dacă își dorește să meargă în Turcia. Din discuțiile pe care le-am avut, Turcia nu este o țintă pentru el. Nu există ca Selmani să rămână în România, asta în cazul în care pleacă de la Dinamo”, a declarat Andrei Nicolescu, potrivit Fanatik.

Sezon foarte bun pentru Astrit Selmani

Astrit Selamani are parte de un sezon foarte bun în tricoul celor de la Dinamo București și a contribuit decisiv la calificarea „câinilor” în play-off-ul Superligii României.

Fotbalistul cotat în acest moment la suma de 1.2 milioane de euro a reușit să marcheze de 12 ori în acest sezon și să ofere și șase pase decisive, în 28 de meciuri disputate.

Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ponta, mesaj pentru Simion: Tu nu eşti Călin Georgescu. Nu ai educaţia, pregătirea, experiența
Ponta, mesaj pentru Simion: Tu nu eşti Călin Georgescu. Nu ai educaţia, pregătirea, experiența
Filmul tragediei din Ageș. Florina a mers să ia pâine și a murit călcată de duba care aproviziona magazinul din sat
Filmul tragediei din Ageș. Florina a mers să ia pâine și a murit călcată de duba care aproviziona magazinul din…
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Un reporter croat a inventat un jucător și l-a testat pe Deschamps: „Aveți un plan pentru a-l contracara pe ‘Baleglawic’?”
Un reporter croat a inventat un jucător și l-a testat pe Deschamps: „Aveți un plan pentru a-l contracara pe ‘Baleglawic’?”
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
Prima
Prima "victimă" a lui Mircea Lucescu, după 0-1 cu Bosnia: "Nu o să mai joace, altfel cum îţi explici declaraţia?…
Cum arată Consuelo la 51 de ani. Imagini rare cu fosta soție a lui Adi Mutu! Din ce faci bani pe bandă rulantă
Cum arată Consuelo la 51 de ani. Imagini rare cu fosta soție a lui Adi Mutu! Din ce faci bani…
Prețul scandalos cu care se vând primele roșii românești în piețele din București. Până și în Dubai sunt mai ieftine / GALERIE FOTO
Prețul scandalos cu care se vând primele roșii românești în piețele din București. Până și în Dubai sunt mai ieftine…
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
Subiecte la română, simulare Bacalaureat 2025. Notele se trec în catalog doar dacă vor elevii
Subiecte la română, simulare Bacalaureat 2025. Notele se trec în catalog doar dacă vor elevii
O formă de viață NECUNOSCUTĂ a creat structuri în deșertul Namib...
O formă de viață NECUNOSCUTĂ a creat structuri în deșertul Namib...
Milionarul român cu 3 pensii le-a transmis românilor în ce să îşi investească banii: Nu pierzi niciodată
Milionarul român cu 3 pensii le-a transmis românilor în ce să îşi investească banii: Nu pierzi niciodată
Atenție, români! Nu deschideți ferestrele! Anunțul venit în urmă cu puțin timp de la ANM
Atenție, români! Nu deschideți ferestrele! Anunțul venit în urmă cu puțin timp de la ANM
Gata cu Călin Georgescu. Anunțul care zguduie România din temelii: Am pus punct, n-am mai rezistat
Gata cu Călin Georgescu. Anunțul care zguduie România din temelii: Am pus punct, n-am mai rezistat
Tânără dispărută cu 10 zile în urmă, găsită cu toate oasele rupte pe marginea unei șosele. Ce a pățit Maria după a mers la un
Tânără dispărută cu 10 zile în urmă, găsită cu toate oasele rupte pe marginea unei șosele. Ce a pățit Maria…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Ce reparații trebuie să faci înainte de ITP? Mașina nu trece Inspecția Tehnică în 2025 cu aceste defecte
Ce reparații trebuie să faci înainte de ITP? Mașina nu trece Inspecția Tehnică în 2025 cu aceste defecte
Cătălin Botezatu, nevoit să repete analizele din cauza cancerului. Designerul merge în Turcia special pentru asta
Cătălin Botezatu, nevoit să repete analizele din cauza cancerului. Designerul merge în Turcia special pentru asta
×