Se lucrează intens la noul stadion în valoare de o sută de milioane de euro din Pitești, iar primarul Cristian Gentea le-a promis suporterilor că lucrările vor continua într-un ritm alert.
Arena ultramodernă, care va fi casa celor de la FC Argeș, va avea aproximativ 15.000 de locuri și va putea găzdui meciuri la cel mai înalt nivel.
Piteștiul va avea un nou stadion, ultramodern, care va putea găzdui meciuri la cel mai înalt nivel. Lucrările la noua arenă, care va avea o capacitate de aproximativ 15.000 de locuri, au început, iar primarul Cristian Gentea le-a promis suporterilor că lucrurilor se vor mișca într-un ritm alert.
Noul stadion din Pitești va fi casa celor de la FC Argeș, formație care a reușit să se califice în play-off-ul Superligii României în acest sezon, din postura de echipă nou-promovată.
„Începând de ieri, ritmul lucrărilor la noul stadion „Nicolae Dobrin” este cu totul altul. Așa cum vedeți, sunt multe utilaje, mulți muncitori. Schimbările vor fi tot mai vizibile de la o zi la alta. Acum chiar se lucrează, ne permite și vremea. Veți vedea că lucrurile vor avansa rapid”, a transmis Cristian Gentea, primarul Piteștiului, prin intermediul unui videoclip publicat pe rețelele de socializare.
Pe hârtie, noua arenă Nicolae Dobrin arată senzațional: 15.000 de locuri, sistem de iluminare a fațadei prin tehnologie LED, sală de forță de cel puțin 500 mp, sală de recuperare, două saune, cabinet medical, muzeu al clubului FC Argeș, precum și magazin de prezentare. Lucrările ar trebui să fie gata în doi ani și jumătate.
@cristiangentea♬ sunet original – Cristian Gentea
Miercuri, 4 martie 2026, FC Argeș va da piept cu Gloria Bistrița, în sferturile de finală din Cupa României, într-o partidă care se va disputa la Mioveni, stadion care găzduiește echipa pregătită de Bogdan Andone.
Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a făcut un apel în rândul suporterilor și i-a îndemnat pe suporteri să fie alături de echipa locală în drumul spre semifinalele Cupei României.
„Fac și un apel, dacă totul merge atât de bine pentru FC Argeș, suntem într-un moment foarte bun, haideți să ne întâlnim la Mioveni, pe stadion, să sărbătorim împreună și calificarea în semifinalele Cupei României”, a mai transmis primarul Piteștiului.