Partida Dinamo – Farul 4-0 de pe Arena Națională, jucată duminică seară pentru etapa 10 din Superliga, a fost influențată major de un incident petrecut după fluierul pauzei. Atunci a pornit scandalul Armstrong – Alibec!
Scoțianul Danny Armstrong de la Dinamo a fost avertizat cu cartonaș galben, iar vârful Denis Alibec de la Farul Constanța a primit cartonaș roșu în urma unui conflict departe de gazon. ProSport a aflat ce au scris arbitrii în raport și greșeala decisivă a atacantului!
Potrivit informațiilor ProSport, pe finalul primei reprize, dinamovistul Armstrong l-a înjurat pe Alibec, pe teren, imediat după o intrare dură a constănțeanului. Aceasta, a fost, de fapt „scânteia” pentru scandalul Armstrong – Alibec.
Ulterior, pe baza elementelor din raportul arbitrilor în posesia cărora a intrat ProSport, s-a notat următoarea desfășurare de fapte, pe care o reconstituim:
„După fluierul de final al primei reprize, jucătorul Farului Constanța, Denis Alibec s-a apropiat nervos, pe tunelul de acces spre vestiare, și a încercat să îl prindă, adresându-i reproșuri.
Jucătorul lui Dinamo, Daniel Armstrong, a ajuns însă deja în zona propriului vestiar, trecut de zona tunelului de acces spre vestiare, atunci când Alibec a ajuns la el și i-a adresat mai multe înjurături, după care s-a fixat cap în cap cu jucătorul dinamovist.
Armstrong, la câteva secunde după contactul acesta, fără să fie vorba de o lovitură aplicată cu capul de Alibec, a căzut la pământ”.
Foarte important: totul s-a petrecut sub ochii arbitrului asistent Mircea Grigoriu! „Centralul” Marian Barbu și celălalt asistent, Bucsi Imre Laszlo, erau în afara zonei în care s-au petrecut evenimentele.
Conform procedurilor, atunci când „centralul” fluieră sfârșitul primei reprize sau finalul jocului, „tușierul” aflat la linia cea mai apropiată de tunelul spre vestiare are obligația să fie prezent în zona vestiarelor tocmai pentru a observa eventualele acte de indisciplină.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2Fscandalul-armstrong-alibec-ce-au-scris-arbitrii-in-raport-la-dinamo-farul-si-greseala-decisiva-a-atacantului-exclusiv-scaled.jpg)
Denis Alibec nu și-a putut stăpânii nervii la Dinamo – Farul. FOTO: SPORT PICTURES
Un fost arbitru cu vastă experiență în campionatul nostru a acceptat să interpreteze pentru ProSport informațiile pe care le-am obținut în exclusivitate din raport, ce au scris practic arbitrii despre scandalul Armstrong – Alibec:
„Firește, atitudinea și comportamentul lui Denis Alibec sunt împotriva jocului, dar greșeala decisivă pe care a comis-o și în urma căreia a fost eliminat, primind direct cartonașul roșu, vine din altă direcție.
Câtă vreme nu s-a notat că l-ar fi lovit pe Armstrong, el ar fi primit tot cartonaș galben, ca și dinamovistul, pentru acele injurii și restul elementelor. Însă tot acest scandal Armstrong – Alibec nu s-a petrecu pe tunelul de acces spre vestiare!
Faptul că scandalul a avut loc în zona vestiarelor lui Dinamo constituie elementul major de culpă. Niciun jucător sau oficial advers nu are ce să caute la pauză în zona vestiarului advers. Asta demonstrează clar intenția și culpa lui Denis Alibec. De aceea a primit cartonaș roșu!”
Descoperă aici ce au declarat Danny Armstrong și Denis Alibec după scandalul de la Dinamo – Farul!