U Cluj lansează o acuzație gravă la adresa Universității Craiova legat de un jucător cu care oltenii ar fi purtat negocieri chiar înaintea celor două „finale” din acest sezon.
Cele două echipe s-au luptat pentru Cupa României și titlul Superligii. Universitatea Craiova a ieșit câștigătoare de fiecare dată, dar ardelenii lansează „bomba” despre cum ar fi încercat oltenii să le „fure” portarul chiar înainte de meciurile directe.
Edvinas Gertmonas (29 de ani) a intrat în ultimele săptămâni de contract cu U Cluj. Lituanianul nu a ajuns la un acord cu ardelenii pentru prelungirea contractului.
Unul dintre cei mai în formă portari din acest sezon a intrat în vizorul echipei antrenată de Filipe Coelho (45 de ani). Unul dintre acționarii minoritari ar fi încercat să obțină semnătura jucătorului chiar înaintea meciurilor decisive pentru cele două trofee, iar asta i-a deranjat foarte mult pe oficialii lui U Cluj.
„L-am întrebat pe Gertmonas și mi-a spus că da, a fost ofertat de Craiova înaintea acestor meciuri. Eu am aflat după jocuri, dar nu am absolut nici un motiv să-l bănuiesc de ceva anume, e profesionist 110 la sută.
De ce nu ne-a informat? Acest lucru nu știu să vă spun, dar ce pot să spun e că Universitatea Craiova nu s-a comportat fair-play”, a declarat Radu Constantea potrivit golazo.ro.
Potrivit sursei enunțate mai sus, Cosmin Moldovan ar fi luat legătura cu fotbalistul, printr-un intermediar, pentru a-i propune să semneze cu gruparea din Bănie.
Misterul absenței lui Gertmonas din meciul de campionat ar fi fost deslușit. Lituanianul a fost marea absență din „primul 11” al lui Cristiano Bergodi în meciul care a decis noua campioană.
Dacă Gertmonas a apărat în finala Cupei României, pierdută la penaltiuri de U Cluj, în campionat a fost preferat Ștefan Lefter. Nu a fost o mutare tocmai inspirată, ardelenii încasând nu mai puțin de 5 goluri.
Un caz asemănător a fost cel al lui Cristian Bălgrădean. Fostul portar de la FCSB a fost contactat de CFR pe final de contract și a semnat fără să își anunțe echipa. Gigi Becali l-a scos imediat din lot, după ce a gafat în duelul cu FC Botoșani. A fost un sezon în care CFR a ieșit campioană.