Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Scandal în direct între Helmuth Duckadam și Ion Crăciunescu! Și-au ieșit din sărite, la TV, din cauza arbitrajului | VIDEO

Scandal în direct între Helmuth Duckadam și Ion Crăciunescu! Și-au ieșit din sărite, la TV, din cauza arbitrajului | VIDEO

Daniel Nazare
Scandal în direct între Helmuth Duckadam și Ion Crăciunescu! Și-au ieșit din sărite, la TV, din cauza arbitrajului | VIDEO

Fostul arbitru Ion Crăciunescu a avut ceva de împărțit cu colegii de platou la Digi Sport după vizionarea unei faze controversate.

La faza care a precedat golul doi marcat de sibieni, Grameni de la Farul Constanța a părut să fie faultat însă ”centralul” a ales să ignore faza, cu toate că a verificat-o la VAR.

FC Hermannstadt a surclasat liderul Superligii de fotbal, Farul Constanţa, cu scorul de 4-0 (1-0), sâmbătă seara, în etapa a 20-a, la inaugurarea noului stadion Municipal din Sibiu.

Scandal în direct între Helmuth Duckadam și Ion Crăciunescu! Și-au ieșit din sărite, la TV, din cauza arbitrajului | VIDEO

Silviu Balaure (2, 54), Valentin Buhăcianu (71 – penalty) şi Petrişor Petrescu (90+4 – penalty) au marcat golurile echipei de pe Cibin, într-un meci în care fiecare formaţie a avut câte un jucător eliminat. Mihai Popescu (Farul, 66) şi Saeed Issah (FC Hermannstadt, 76) au primit cartonaşe roşii, după consultarea VAR-ului, pentru faulturi dure la Daniel Paraschiv, respectiv Romario Benzar.

Iată dialogul între Radu Naum, Ion Crăciunescu și Helmut Duckadam din studioul Digi Sport.

Radu Naum: ”Aveți o informație, domnule Crăciunescu”.

Ion Crăciunescu: ”Da, am primit de la Constanța. Cu asta începe: Este adevărat că am jucat foarte prost. Fault la Grameni înaintea golului doi, VAR-ul l-a chemat să revadă faza și decizia a fost că nu a fost fault”.

Helmut Duckadam: ”Și noi am zis că a fost fault la faza aceea”.

Radu Naum: ”Este o greșeală acolo, dar nu așa incredibilă. Este adevărat că este greu de înțeles de ce nu a dat fault”.

Ion Crăciunescu: ”Și dânsul spune că delegarea arbitrului pentru acest meci nu a fost inspirată. Și este adevărat. Jucătorii se uită uneori și la cine îi arbitrează”.

Helmut Duckadam: ”Jucătorii să se uite la jocul lor. Ce Dumnezeu? La 4-0 te uiți la arbitru. Hai să fim serioși!”.

Ion Crăciunescu: ”Hai să fim serioși. Dar ce, nu suntem serioși sau numai tu ești serios?”.

Helmut Duckadam: ”Hai să fim serioși! Ne uităm la arbitru, cine ne arbitrează. Am fost și eu jucător a fost și el jucător (n.r. – Andrei Cristea). Noi știam că arbitrează domnul Crăciunescu, domnul Porumboiu, domnul Igna? Habar n-aveam. Nici nu mă interesa. Acum ne interesează cine e tușierul, cine este arbitrul de rezervă, cine e la Var. Haideți să fim serioși”.

Radu Naum: ”Câteodată are noimă să te interesezi cine este arbitru, dar în această partidă, sincer, domnule Crăciunescu, sunt de partea lui Helmut. N-a influențat rezultatul. Am văzut arbitrii mult mai experimentați care au greșit mai mult”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]