S-au încheiat negocierile pentru transferul lui Denis Alibec la Farul! Revenirea anului în Superliga, terminată pentru clubul lui Gică Hagi. EXCLUSIV

S-au încheiat negocierile pentru transferul lui Denis Alibec la Farul! Revenirea anului în Superliga, terminată pentru clubul lui Gică Hagi. EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Denis Alibec (33 de ani) și-a exprimat dorința de a pleca de la Muaither SC după ce naționala României s-a calificat la EURO 2024, iar prima opțiune pentru atacant era revenirea la Farul Constanța.

Chiar după ce Denis Alibec a transmis că e dispus să revină la echipa lui Gică Hagi, oficialii echipei Farul Constanța au început discuțiile pentru transferul fotbalistului aflat sub contract cu Muaither SC, iar atacantul nu va reveni acum la campioana României.

Negocierile dintre Denis Alibec și Farul Constanța s-au încheiat! Ce decizie a luat atacantul român

Denis Alibec nu va reveni acum la Farul Constanța, acolo unde era dorit de Gică Hagi. Sursele ProSport susțin că negocierile dintre atacant şi campioana României au eşuat înainte de a deveni foarte serioase.

Concret, fotbalistul a așteptat ca formația lui Gică Hagi şi Gică Popescu să facă nişte paşi decisivi în direcția întoarcerii sale, dar a rămas dezamăgit când şi-a dat seama că gruparea din Constanța nu va face vreun demers serios în acest sens.

Astfel, cel mai probabil, internaționalul român în vârstă de 33 de ani va accepta oferta arabilor de al Muaither SC de a-şi prelungi contractul şi va juca până la EURO 2024 la gruparea din Qatar.

Denis Alibec a plecat liber de contract de la Farul Constanța

Cotat de site-urile de specialitate la 800.000 de euro, Denis Alibec a ajuns la Muaither SC în august 2023, după ce a plecat liber de contract de la Farul Constanța, echipă alături de care a câștigat titlul în sezonul 2022-2023 din Superliga.

Internaționalul român în vârstă de 33 de ani a semnat cu formația din Qatar până la finalul sezonului 2023-2024, iar până în prezent a bifat patru goluri și două assisturi în cele 12 meciuri jucate pentru Muaither SC.

Pe parcursul carierei, Denis Alibec a jucat la echipe precum Farul Constanța, Kayserispor, Atromitos, CFR Cluj, Astra Giurgiu, FCSB, Inter, Bologna, FC Viitorul, KV Mechelen și Callatis Mangalia.

În tricoul Farului, Denis Alibec a jucat în 60 de meciuri, a dat 22 de goluri și a oferit 15 pase decisive. Atacantul român are și 36 de selecții și cinci reușite la echipa națională a României, acolo unde a debutat pe 11 octombrie 2015 într-un meci câștigat de „tricolori” cu Insulele Feroe, scor 3-0, pe Torsvollur.

  • 800.000 de euro în opt luni petrecute la Muaither SC încasează Denis Alibec

Am vorbit și cu Mister (n.r. antrenorul lui Muaither, Murcia Gonzalez), poate mă transfer acum în iarnă. Dacă nu, sper să joc cât mai bine aici și să câștigăm câteva meciuri să mergem mai sus. Ritmul meciurilor este unul bun, dar la antrenamente nu este ritmul atât de intens. Am înțeles, conform noilor reguli, că aș putea juca și la a treia echipă într-un an, sau, dacă nu, la Farul Constanța. Prima oară trebuie să mă gândesc să joc aici pentru că am contract cu ei – Denis Alibec

Andrei Trifan / Autor
Fotbalul este viața lui. Actualul Redactor-șef al ProSport s-a îndrăgostit de Sportul Rege pe vremea Generației de Aur și a jucat, el însuși, la nivel de juniori, pentru formațiile de Liga 1 Rocar și FC Național mai bine de 11 ani. A absolvit Colegiul Național Tudor Vianu, dar pasiunea ... citește mai mult
Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Lege pentru toți șoferii din România. INTERZIS pentru cei care trebuie să facă ITP-ul
Lege pentru toți șoferii din România. INTERZIS pentru cei care trebuie să facă ITP-ul
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×