S-au blocat negocierile dintre Cristian Bălgrădean și U Cluj! Suma ce împiedică mutarea portarului de la rivala CFR | EXCLUSIV

Vlad Măcicășan
S-au blocat negocierile dintre Cristian Bălgrădean și U Cluj! Suma ce împiedică mutarea portarului de la rivala CFR | EXCLUSIV

Universitatea Cluj încearcă să mai convingă un jucător să treacă din Gruia pe Cluj Arena, după ce a făcut același lucru cu Alexandru Chipciu. Primele etape au evidențiat lipsa de siguranță pe care tânărul Gorcea sau Brănescu au arătat-o în poartă, astfel că Neagoe a cerut urgent un alt goalkeeper pe care să se bazeze.

Conducătorii „șepcilor roșii” vor să profite de faptul că Bălgrădean a fost trecut pe „linie moartă” de CFR și le-au propus rivalilor o afacere din care toate cele 3 părți să iasă bine.

Cristian Bălgrădean vrea 11.000 de euro, U Cluj oferă 8000

ProSport a aflat detalii negocierilor dintre cluburi și jucător. Oferta Universității Cluj este de împrumut pe un singur sezon. Chiar dacă CFR și-ar fi dorit să-l cedeze pentru următorii doi ani, clubul din Gruia a acceptat propunerea oficialilor de pe Cluj Arena.

Doar că negocierile s-au blocat la salariul pe care Bălgrădean ar urma să îl primească. Portarul încasează la CFR suma de 11.000 de euro și dorința lui ar fi ca salariul să-i rămână neschimbat.

Oficialii lui „U” Cluj au transmis că nu pot să plătească mai mult de 8000 de euro lunar și au solicitat ca CFR să suporte diferența de bani. Oficialii din Gruia exclud însă orice participare la salariul portarului de 34 de ani, iar negocierile se poartă acum între Bălgrădean și Universitatea Cluj.

În condițiile în care fotbalistul cu 6 trofee în palmares acceptă salariul de 8000 de euro, va juca pentru următorul sezon pe Cluj Arena.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Cancerul a învins o legendă. Kevin Keegan a murit la 75 de ani
Mediafax
Jador, ținta unei înscenări ca în filme! Organizatorul ar fi orchestrat totul: 'Voiau să cânt forțat. Și bătut, și fără bani!'
Cancan.ro
„Nu mă lupt cu Ministerul Apărării. Mă lupt cu Rusia”. Generalul Sîrskîi respinge acuzațiile privind conflictul cu Fedorov și explică strategia armatei ucrainene
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare seriale! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi?
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – I-am spus prietenului meu Hai, profită!
Râzi cu lacrimi
Câți copaci există pe Pământ?
Descopera.ro
Nostradamus, previziuni îngrijorătoare pentru a doua jumătate a lui 2026: 'Va fi doborât de fulger'
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Pasagerii unui avion au început să țipe de fericire după ce pilotul i-a sfătuit să își schimbe tricourile
Promotor.ro