S-a scris istorie în Superliga. Chiar la meciul Dinamo – U Cluj 1-3: e record!

S-a scris istorie în Superliga. Chiar la meciul Dinamo - U Cluj 1-3: e record!
Sursa foto: Sport Pictures
  • Publicat:
  • Actualizat:

U Cluj nu doar că s-a impus în fața lui Dinamo, chiar pe Arena Națională, scor 3-1, făcând un pas extrem de important spre cupele europene, dar a bifat și un record istoric, odată cu introducerea puștiului Tudor Coșa.

La doar 16 ani, acesta a devenit cel mai tânăr portar debutant din istoria Superligii. Trebuie spus și că a răsplătit din plin încrederea acordată de Ioan Ovidiu Sabău, întrucât a avut două intervenții spectaculoase.

Rămâne de văzut, însă, dacă tehnicianul va merge pe mâna lui și în ultima etapă. „Șepcile Roșii” vor primi vizita Rapidului, care mai are un meci de jucat până atunci, cel cu CFR Cluj, programat luni, 19 mai, la ora 20:30.

Record istoric la meciul Dinamo – U Cluj. Oaspeții au introdus cel mai tânăr portar debutant

În minutul 70, când Dinamo conducea cu 1-0, iar U Cluj evolua în inferioritate numerică din cauza eliminării lui Alex Chipciu, titularul dintre buturi, Edvinas Gertmonas s-a accidentat și nu a mai putut continua. Locul său a fost luat de un debutant: Tudor Coșa.

Născut pe 23 martie 2009, acesta a devenit oficial cel mai tânăr portar care bifează minute în primul eșalon, doborând astfel un record vechi de peste cinci decenii. Deținătorul era Dorin Naste, fostul goalkeeper al Politehnicii Iași, care intra pentru prima dată în poartă în 1972, la 16 ani și 9 luni.

Ioan Ovidiu Sabău îl avea pe bancă și pe Denis Moldovan, un portar de 20 de ani, dar l-a preferat pe Coșa. Decizia s-a dovedit a fi inspirată, având în vedere prestația puștiului.

A fost în atenția unor echipe din Anglia, Italia, Franța, Spania și Austria

Crescut la grupele de copii și juniori ale lui FC Bacău, Tudor Coșa putea avea parte de o experiență peste hotare chiar înainte de a-și face debutul în tricoul echipei mari și în Superligă. Echipe din Anglia, Italia, Franția, Spania și Austria l-au urmărit atent, conform desteptarea.ro.

În vara lui 2024, chiar a efectuat stagii de pregătire la Hoffenheim și Red Bull Salzburg, dar nu a făcut obiectul unui transfer. „Feedback-ul acestor două mini-stagii este unul foarte pozitiv, ceea ce ne arată că există variante viabile pentru Tudor în viitorul apropiat. Vom alege cu calm și răbdare”, a spus tatăl său, Gabriel Coșa, fost campion european la minifotbal cu echipa națională a României.

„Tot ceea ce ține de tratative și oferte intră în sfera de preocupări a tatălui meu și a agenției de impresariat. Mie nu-mi rămâne decât să-mi văd de fotbal”,  a adăugat Tudor.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
11 elevi au ratat Bacalaureatul pe motiv de fraudă
11 elevi au ratat Bacalaureatul pe motiv de fraudă
Zodia care renaște din propria cenușă, ca pasărea Phoenix. Mariana Cojocaru anunță 7 ani fenomenali pentru acești nativi
Zodia care renaște din propria cenușă, ca pasărea Phoenix. Mariana Cojocaru anunță 7 ani fenomenali pentru acești nativi
Imaginile care îți frâng inima: fetița Teodorei, surprinsă pentru prima dată după tragedie. Cum a reacționat când și-a revăzut prietenii
Imaginile care îți frâng inima: fetița Teodorei, surprinsă pentru prima dată după tragedie. Cum a reacționat când și-a revăzut prietenii
Antrenorul căruia i s-a cam luat de România: „În țară, vin doar de vacanță! A doua mea casă e aici”
Antrenorul căruia i s-a cam luat de România: „În țară, vin doar de vacanță! A doua mea casă e aici”
Lovitura carierei! Jucătorul cu 12 goluri marcate în acest sezon a fost transferat de Brighton pentru 35 de milioane de euro
Lovitura carierei! Jucătorul cu 12 goluri marcate în acest sezon a fost transferat de Brighton pentru 35 de milioane de…
Dezvăluire incredibilă! Fotbalistul naţionalei nu a mai suportat şi i-a aruncat vorbe grele antrenorului: ”S-a lăsat cu bătaie!” | EXCLUSIV
Dezvăluire incredibilă! Fotbalistul naţionalei nu a mai suportat şi i-a aruncat vorbe grele antrenorului: ”S-a lăsat cu bătaie!” | EXCLUSIV
Pelinel a atras toate privirile la nunta Mihaelei Borcea. Fostul model a avut o apariție de milioane la brațul soțului ei
Pelinel a atras toate privirile la nunta Mihaelei Borcea. Fostul model a avut o apariție de milioane la brațul soțului…
Nicuşor Dan, decizie crucială pentru toţi românii luni la prima oră. Anunţul oficial, după 8.30
Nicuşor Dan, decizie crucială pentru toţi românii luni la prima oră. Anunţul oficial, după 8.30
BANCUL ZILEI. -Bulă, vorbești spaniolă? BULĂ: -Desigur!
BANCUL ZILEI. -Bulă, vorbești spaniolă? BULĂ: -Desigur!
Surse: Donald Trump s-ar fi opus planului Israelului de a-l ucide pe liderul suprem al Iranului
Surse: Donald Trump s-ar fi opus planului Israelului de a-l ucide pe liderul suprem al Iranului
Vantablack, „cel mai negru negru”, ar putea salva astronomia
Vantablack, „cel mai negru negru”, ar putea salva astronomia
Milionarul român cu 3 pensii dezvăluie cel mai mare coşmar al său: “M-a schimbat din puşcărie”
Milionarul român cu 3 pensii dezvăluie cel mai mare coşmar al său: “M-a schimbat din puşcărie”
Așa arăta Jennifer Dumitrescu în 2008, când o juca pe micuța Carina în telenovela Îngerașii. Din ce face bani și cum arată acum, la 23 de ani
Așa arăta Jennifer Dumitrescu în 2008, când o juca pe micuța Carina în telenovela Îngerașii. Din ce face bani și…
Taxă unică pentru fiecare tranzacție. Trebuie să folosiți neapărat 2 carduri. Anunț pentru cei cu cont la bancă
Taxă unică pentru fiecare tranzacție. Trebuie să folosiți neapărat 2 carduri. Anunț pentru cei cu cont la bancă
Trei eleve au înconjurat un pensionar și l-au bătut crunt în plină stradă. Medicii nu l-au mai putut salva
Trei eleve au înconjurat un pensionar și l-au bătut crunt în plină stradă. Medicii nu l-au mai putut salva
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România, cu lenjeria intimă la vedere
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România, cu lenjeria intimă la vedere
Electronic Arts a anulat acest joc. Studioul producător a fost închis
Electronic Arts a anulat acest joc. Studioul producător a fost închis
A fost deschisă o nouă autostradă în România! Cum arată șoseaua de mare viteză și cât durează drumul | VIDEO
A fost deschisă o nouă autostradă în România! Cum arată șoseaua de mare viteză și cât durează drumul | VIDEO
Ce se întâmplă cu ajutorul de înmormântare. Anunțul făcut de Dragoş Anastasiu, consilier al președintelui Nicușor Dan
Ce se întâmplă cu ajutorul de înmormântare. Anunțul făcut de Dragoş Anastasiu, consilier al președintelui Nicușor Dan
×