Zeljko Kopic a oferit prima reacție după ce s-a vehiculat că ar urma să plece de la Dinamo la finalul acestui sezon.
Dinamo a suferit a treia înfrângere la rând în campionat ceea ce a făcut să apară primele zvonuri privind posibila despărțire de antrenorul croat. Kopic nu a stat pe gânduri și a infirmat zvonurile privind plecarea sa la finalul celui de-al treilea sezon pe banca „câinilor”.
Jurnalistul Decebal Rădulescu a dezvăluit că Zeljko Kopic și Florentin Petre ar urma să plece de la Dinamo la finalul acestui sezon. Zvonurile au circulat rapid și Kopic a ținut să lămurească lucrurile.
Croatul i-a liniștit pe fanii „câinilor”. Nu are de gând să părăsească de tot echipa. A discutat cu conducerea clubului doar despre mărirea numărului de zile libere.
„Singura discuţie pe care am avut-o a fost cu preşedintele Andrei Nicolescu şi cu acţionarii. Le-am spus că în prima mea vară aici am avut 7 zile de vacanţă, în al doilea an, am avut 10 zile, anul acesta am de gând să am cel puţin două săptămâni, asta este tot ce le-am spus. Două săptămâni de vacanţă este anunţul meu în legătură cu plecarea. În legătură cu jucătorii, toţi cei care mă cunosc ştiu că nu obişnuiesc să vorbesc în faţa jucătorilor.
Dacă vreau să spun ceva, vorbesc doar cu acţionarii şi cu preşedintele. Acest gen de informaţii este irelevant. Dacă cineva a spus aşa ceva, a spus-o fără responsabilitate, ceea ce nu este profesionist, dar nu este pentru prima dată când văd aşa ceva. Pentru mine, devine un lucru obişnuit pentru jobul meu”, a spus Zeljko Kopic, relatează Prima Sport.
A venit și confirmarea din partea președintelui clubului. Andrei Nicolescu a anunțat că nu se pune problema ca Dinamo să rămână fără antrenor chiar dacă rezultatele din ultima vreme nu sunt pe placul acționarilor.
„Trebuie să ne disculpăm (n.r. el și Zeljko Kopic) față de invențiile pe care le aruncă unii pe piață. Cum că pleacă la vară, chestii din astea…”, a declarat Andrei Nicolescu, potrivit sursei enunțate mai sus.