S-a întors roata pentru Gigi Becali. Dacă FCSB se califică în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, va da peste un adversar nedorit: patronul a vrut să-l cumpere de la CFR Cluj, dar nu a fost lăsat de colaboratori, iar el a ajuns acum la Sparta Praga

S-a întors roata pentru Gigi Becali. Dacă FCSB se califică în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, va da peste un adversar nedorit: patronul a vrut să-l cumpere de la CFR Cluj, dar nu a fost lăsat de colaboratori, iar el a ajuns acum la Sparta Praga
SURSA FOTO: MEDIAFAX

Dacă trece de Maccabi Tel-Aviv, FCSB va evolua în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, cel mai probabil, cu Sparta Praga, iar cu această ocazie, Gigi Becali va da și peste kosovarul Ermal Krasniqi, pe care a vrut să îl cumpere de la CFR Cluj, dar nu a fost lăsat de colaboratori.

Mijlocașul în vârstă de 25 de ani a fost cumpărat de cehi chiar în această vară, de la Rapid București, pentru frumoasa sumă de 2.000.000 de euro.

Gigi Becali se poate întâlni din nou cu Ermal Krasniqi, fotbalistul pe care l-a vrut atât de tare la FCSB! Kosovarul a fost vândut la Sparta Praga, care le poate fi adversară roș-albaștrilor în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor

Luni, 22 iulie 2024, FCSB a aflat că va juca în turul 3 preliminar din Liga Campionilor cu învingătoarea din dubla Sparta Praga (Cehia) – Shamrock Rovers (Irlanda). Asta în contextul în care roș-albaștrii vor reuși să se califice din turul doi al calificărilor, unde se vor duela cu Maccabi Tel-Aviv.

Pentru ca dubla FCSB – Sparta Praga să se concretizeze, cehii trebuie să îi învingă și ei pe irlandezii de la Shamrock Rovers, însă fără dar și poate vor porni cu prima șansă în această confruntare. Sparta Praga are un lot foarte valoros, evaluat la 71.950.000 de euro, potrivit Transfermarkt, și doar în această vară, cehii au investit deja peste 5.000.000 de euro în achiziții.

Mijlocașul sârb Veljko Birmancevic a fost adus de la Toulouse pentru 2.300.000 de euro, Ermal Krasniqi de la CFR Cluj pentru 2.000.000 de euro, iar portarul Peter Vindahl a fost achiziționat de la AZ Alkmaar în schimbul a 1.500.000 de euro. Cu Sparta Praga a semnat și fundașul stânga iberic Imanol Garcia de Albanez, sosit de la Atheltic Bilbao, pentru 500.000 de euro.

În ceea ce îl privește pe Ermal Krasniqi, acesta este o cunoștință mai veche a lui Gigi Becali, deoarece patronul FCSB a vrut să îl cumpere încă din perioada în care era legitimat la CFR Cluj. Însă, miliardarul din Pipera nu a fost lăsat de colaboratorii săi, iar ulterior, după ce Krasniqi a ajuns la Rapid, a răbufnit în direct, la TV:

Pe ăsta, Krasniqi, trebuia să îl iau eu. Am vorbit cu cineva din staff, că ăla nu joacă la CFR, tralala. Eu niciodată nu mă mai iau după cineva. Jucătorii pe care îi văd eu, îi iau. Am zis că e cel mai bun”, Gigi Becali, în martie 2024, la Prima Sport.

Ermal Krasniqi a fost vândut în această vară de Rapid, iar giuleștenii au făcut un profit frumos de pe urma lui, deoarece l-au cedat cu 2.000.000 de euro la Sparta Praga. În schimb, pentru a-l achiziționa de la Rapid, în ianuarie 2024, Dan Șucu a plătit jumătate, respectiv 1.000.000 de euro.

Ermal Krasniqi, lăudat de Tomas Rosicky

În România, Ermal Krasniqi a jucat 39 de meciuri pentru CFR Cluj, în care a contribuit cu 5 goluri și 4 pase decisive. La Rapid, el a bifat doar 17 partide, dar a marcat 6 goluri și a oferit 3 assisturi.

După transferul său în Cehia, Tomas Rosicky, fost mare jucător la Arsenal și actual director sportiv la Sparta Praga, a declarat:

L-am adus pe Ermal datorită profilului său. E un jucător rapid, dinamic. Iar în unele meciuri, în special în competițiile UEFA, am simțit că ne lipsește mai multă viteză. Ermal ne va ajuta în acest sens. Este obișnuit să joace pe mai multe poziții în compartimentul ofensiv și e un fotbalist periculos. Adversarii știu asta, pentru că poate să marcheze oricând un gol”, a declarat Tomas Rosicky, fost mijlocaș ofensiv la Sparta Praga, Borussia Dortmund și Arsenal Londra.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
„Atentat la sănătatea publică!” Imagini cu mizeria din spațiile unde sunt gătite alimentele vândute pe plajă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Promotor.ro