Transferul lui Mamoudou Karamoko la echipa rusă a intrat în impas, motiv pentru care oficialii grupării forțează mâna celor de la Dinamo.
Mamoudou Karamoko este, în continuare, în lotul lui Dinamo. El este dorit insistent de Orenburg, dar gruparea rusă nu are prea mult timp să aștepte și aplică planul B.
Perioada de transferuri în Rusia a început pe 19 iunie și se încheie vineri, 11 septembrie, la ora 23:59. Altfel spus, echipele au mai puțin de 24 de ore pentru ultimele mișcări.
În acest context, nu e de mirare că Orenburg, care a pus pe masă 600.000 de euro pentru dinamovistul Mamoudou Karamoko, se gândește și la varianta de rezervă.
Karamoko este evaluat de site-urile de specialitate la 750.000 de euro, iar în actualul sezon al Superligii a marcat două goluri și a oferit o pasă decisivă.
„Orenburg s-a orientat către un jucător de la ȚSKA Sofia, un atacant de 29 de ani, pe care bulgarii cer două milioane de euro.
Nu putem spune că transferul a căzut complet, dar a intrat în impas, iar Karamoko a plecat cu echipa în deplasarea de la Miercurea Ciuc”, este o declarație prezentată de TRUmedia.
Jucătorul în cauză este Mamadou Diallo. Acesta a ajuns la echipă în vara lui 2025, iar de atunci cota lui a crescut de peste 7 ori, de la 200.000 de euro la 1,5 milioane de euro.
În acest sezon cvompetițional, el a jucat 10 meciuri de campionat și în Europa, în care a marcat 3 goluri și a oferit colegilor două pase decisive.
Orenburg vrea să transfere urgent un atacant, deoarece lucrurile nu merg deloc bine în campionat. După 7 etape, echipa este pe locul 10, cu doar 8 puncte.
Este formația cu numărul cel mai mare de rezultate de egalitate, 5, dar deține al treilea cel mai slab atac, cu 7 goluri, după codașa Fakel Voronezh (4) și Lokomotiv Moscova (6).
Mai mult, chiar, în etapa următoare, Orenburg are o deplasare cum nu se poate mai dificilă, pe terenul celor de la Dinamo Moscova.
Lider în clasament este FC Krasnodar, cu 7 victorii și o remiză, fiind urmată de 3 echipe din capitala țării, ȚSKA, Spartak și Dinamo.
Singurele modificări se pot produce de la locul 2 în jos, deoarece Krasnodar are un avans de 4 puncte și, în plus, joacă acasă cu Akron Tolyatti, aflată pe locul 14, cu numai 4 puncte.
Krasnodar etse singura echipă din campionat cu victorii pe linie acasă, 3 la număr, iar Akon a obținut rezultate de egalitate în toate cele 3 deplasări pe care le-a făcut până acum.