Rotaru spera că îl va vinde pentru o avere la arabi, dar atacantul a devenit „invizibil” la Universitatea Craiova: „E și anturajul”

Florentin Dincă
Rotaru spera că îl va vinde pentru o avere la arabi, dar atacantul a devenit „invizibil” la Universitatea Craiova: „E și anturajul”
Foto: Sport Pictures

Mihai Rotaru credea că a dat marea lovitură cu Assad Al-Hamlawi, însă atacantul este e nerecunoscut, după un început cu goluri în campionat și în Europa.

Fotbalistul palestinian n-a mai marcat de trei luni, iar Sorin Cârțu, președintele de onoare al Universității Craiova, crede că lipsa anturajului în care a trăit la începutul sezonului, alături de familie, îl apasă în momentul de față, iar asta se vede în evoluțiile sale invizibile” din ultimul timp.

Mihai Rotaru spera să dea lovitura cu transferul său, dar atacantul a uitat să mai înscrie de trei luni

Mihai Rotaru l-a transferat în vară pe Assad Al-Hamlawi pentru 1.000.000 de euro și începutul de sezon l-a făcut pe patronul din Bănie să-și frece palmele de satisfacție, cu gândul la un transfer la arabi al atacantului. Palestinianul marca la foc automat. Atât în Superligă, cât și în Conference League. Ulterior, prestațiile fotbalistului au devenit din ce mai slabe, iar acum acesta este de nerecunoscut.

N-a mai înscris de trei luni, spre stupefacția conducătorilor clubului. Sorin Cârțu crede că lipsa familiei, care i-a fost alături la începutul stagiunii, l-a dereglat” complet pe atacantul cumpărat de la Slask Wroclaw, drept dovadă evoluțiile sale care ua lăsat de dorit în ultimul timp.

Oficialul oltenilor are încredere încă că Hamlawi își va reveni, mai devreme sau mai târziu, deoarece, după părerea sa, este un atacant de calitate.

Şi pe mine mă îngrijorează, ştii părerea mea despre atacant, cartea de vizită a atacantului e golul. Cum îl dă, cu capul, cu mâna, să fie acolo, să o bage în poartă. Atacantul trebuie să o bage în poartă. Acum poate trece şi el…

A avut o perioadă foarte bună atunci, însă, se pare că şi anturajul în care a trăit la vremea respectivă, erau împreună, familia se simţea bine. Ştii cum sunt ei, sentimentali, sunt foarte legaţi în familie. Poate a avut şi o cădere din punctul ăsta de vedere.

Noi îl aşteptăm. Avem încredere, e un jucător cu calitate, trebuie să-şi revină. Completează bine Etim. Goluri, pase. E bine să fie competiţia asta. În zona aia poate să joace şi Baiaram.”, a declarat Sorin Cârţu, la PrimaSport.

Foto: Sport Pictures

Are sau nu clauză de 10.000.000 de euro?

Jurnaliștii egipteni de la Btolat dezvăluie că, la semnarea contractului, oficialii oltenii i-au pus o clauză uriașă lui Assad, cifrată la 10 milioane de euro.

Totodată, sursa citată transmite faptul că Universitatea Craiova ar fi dispusă să-l cedeze, însă doar la finalul sezonului în curs.

Assad Al-Hamlawi a semnat cu Universitatea Craiova un contract pe 3 ani, valabil până în 2028.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
„Cel mai stresant drum”. Ce a pățit o VEDETĂ pe Autostrada Moldovei
Mediafax
Detalii neștiute despre amanta lui Dorin Ioniță. Al cui era, de fapt, apartamentul în care locuia Alice
Cancan.ro
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania