Acasa » Fotbal Intern » Superliga » România, problema lui Dinamo. Anunț despre transferurile de top care se lasă așteptate: „Primul nostru impediment ăsta este”

România, problema lui Dinamo. Anunț despre transferurile de top care se lasă așteptate: „Primul nostru impediment ăsta este”

Transferurile de top la Dinamo se lasă așteptate, iar președintele clubului a dezvăluit că „România” e principalul impediment.

Gruparea din Ștefan cel Mare a reușit să iasă din insolvență și se pregătește pentru primul sezon în care are ca obiectiv și accederea în cupele europene. Andrei Nicolescu a făcut tot posibilul să aducă întăriri în această vară, dar până acum a fost o misiune dificilă, mai ales în ceea ce privește jucătorii străini care nu știu multe lucruri despre România și campionatul intern.

Andrei Nicolescu, despre problema transferurilor la Dinamo: „Ăsta e primul impediment”

Dinamo s-a despărțit în această vară de Josue Homawoo, Astrit Selmani, Adnan Golubovic, Dennis Politic, Patrick Olsen și Georgi Milanov, dar nu a reușit încă să găsească înlocuitori pe măsură pentru fotbaliștii care au dus echipa în play-off, sub comanda lui Zeljko Kopic.

Deși a făcut până acum șase transferuri, doar mutarea lui Alex Musi pare să se ridice la nivelul așteptărilor „câinilor”. Andrei Nicolescu speră să continue pe un trend pozitiv campania de mercato deoarece echipa are nevoie de întăriri. Marea problemă la negocierile cu fotbaliștii străini este faptul că nu știu mai nimic despre România, după care pretențiile financiare blochează cele mai multe mutări.

Dinamo și-a lansat echipamentul pentru noul sezon: E inspirat din „Minunea de la Liberec”

Gruparea din „Ștefan cel Mare” a lansat oficial noile tricouri pentru sezonul 2025-2026. Al treilea kit este galben-negru, care amintește de celebrul meci de la Liberec, din play-off-ul Europa League. Tricoul de prezentare a fost îmbrăcat de Alex Musi, noul transfer al „câinilor” de la marea rivală, FCSB.

Pentru noul sezon, Dinamo a ales să colaboreze cu Puma pentru noile echipamente și deja pare o colaborare de succes la cum arată tricourile cu care „câinii” i-au cucerit deja pe fani. Tricourile pentru meciurile de pe teren propriu sunt roșii, cu dungi verticale subțiri, albe. În partea din spate sunt complet albe, iar numerele sunt imprimate cu roșu.