Robert Popescu de la Voluntari a marcat împotriva echipei tatălui său. „Se va vinde pe bani buni”

Redactor:
Cosmin Staicu
Robert Popescu de la Voluntari a marcat împotriva echipei tatălui său. „Se va vinde pe bani buni”
  • Publicat:

Atacantul celor de la FC Voluntari, Robert Popescu, a transformat lovitura de pedeapsă prin care echipa sa a egalat-o, în minutul 54, pe Universitatea Craiova.

După ce a punctat de la punctul cu var, jucătorul care va împlini în curând 21 de ani le-a făcut semn să tacă suporterilor olteni prezenţi la meci. Asta deşi tatăl său, Filip Popescu, este angajat la Universitatea Craiova, fiind antrenor la academia de juniori a clubului.

Tatăl lui Robert Popescu de la Voluntari este antrenor la academia Universităţii Craiova

Mult mai scund decât fiul său, care are 1,89 metri, Filip Popescu (48 de ani) a fost junior al Universităţii Craiova şi a făcut parte din una dintre generaţiile reprezentative ale clubului din Bănie, campioană naţională de tineret în anii 90. Filip Popescu a evoluat la ElectroBere Craiova, Jiul Petroşani, FC Vaslui, Internaţional Piteşti şi Zimbru Chişinău.

Robert Popescu a ajuns la 15 ani la academia celor de la FCSB, dar nu a făcut pasul către prima echipă, ajungând în cele din urmă la FC Voluntari. La finalul partidei din Bănie, tânărul jucător a declarat că nu are vreo echipă preferată în prima ligă, dar şi-ar dori să joace la Craiova.

„Acum dau totul pentru Voluntari, dar mi-aș dori să joc pentru Craiova, dar vedem ce va fi în viitor. N-am avut emoții, semnul făcut după gol a fost către fanii Universității. M-au înjurat încontinuu. A fost ceva spontan, n-am vrut să ofensez pe nimeni. Nu cred că am o echipă preferată în Liga 1, aș vrea să dau gol împotriva tuturor”, a spus Robert Popescu, el fiind la a treia reuşită a sezonului.

Nicolae Dică: „Robert Popescu se va vinde pe bani buni”

După meci, antrenorul Voluntariului, Nicolae Dică, a spus că Robert Popescu va fi vândut pe o sumă consistentă de la FC Voluntari.

„Robert Popescu este un jucător foarte tânăr, de perspectivă. A arătat-o și astăzi. Avem încredere în el, cred că va putea deveni mai bun de la meci la meci. Trebuie să avem răbdare cu el, nu a făcut pregătirea de iarnă, a fost accidentat. Se va vinde cu siguranță pe bani buni de la Voluntari”, a declarat Nicolae Dică, antrenor FC Voluntari.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Taxa care se elimină din România. S-a dat votul luni, 29 aprilie. Românii nu vor mai plăti
Taxa care se elimină din România. S-a dat votul luni, 29 aprilie. Românii nu vor mai plăti
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…