„U” Cluj pregătește o mutare importantă pentru sezonul următor. Ardelenii au început negocierile pentru transferul lui Valentin Cojocaru, portarul român aflat în prezent în Polonia, la Pogon Szczecin.
Cojocaru are 30 de ani și mai are contract cu formația poloneză până în vara lui 2027. Totuși, o despărțire înainte de termen este considerată posibilă, iar acest lucru a deschis discuțiile pentru o revenire în Superligă.
Potrivit Transfer Feed, oficialii lui „U” Cluj au început negocierile cu Valentin Cojocaru, după ce au aflat că îl vor pierde în vară pe Edvinas Gertmonas. Cristiano Bergodi vrea un portar nou încă din cantonamentul de vară, iar fostul jucător de la FCSB este primul nume de pe listă.
Clujenii s-au interesat și de Răzvan Sava, însă varianta este complicată. Portarul este legat de Udinese, iar prețul unui transfer ar fi prea mare pentru „U” Cluj în acest moment.
Valentin Cojocaru a ajuns la Pogon Szczecin în iulie 2024. În acest sezon, portarul român a strâns 33 de meciuri, în care a primit 47 de goluri. De asemenea, a reușit să termine 7 partide fără gol primit. Cota lui de piață este de 700.000 de euro, potrivit Transfermarkt.
Portarul are un CV important și a trecut prin mai multe campionate. De-a lungul carierei, Cojocaru a evoluat pentru FCSB, Crotone, Frosinone, Apollon Limassol, Viitorul Constanța, FC Voluntari, Dnipro, Feyenoord, Leuven și Pogon Szczecin.
O revenire în Superligă ar putea conta și în perspectiva echipei naționale. Valentin Cojocaru a spus recent că nu a fost contactat de nimeni de la prima reprezentativă, dar a lăsat de înțeles că ar fi deschis unei discuții cu FRF. Recent, Gică Hagi a anunțat că a început să contacteze telefonic mai mulți fotbaliști din străinătate:
„N-am avut niciun contact cu nimeni. Doar de ziua mea îmi mai urează «La mulți ani!» și cam atât. Din păcate nu, nu m-a sunat nimeni”, a declarat Valentin Cojocaru, la Digi Sport.
Mutarea ar fi una importantă pentru „U” Cluj, formație care a avut un sezon foarte bun. Ardelenii vor încheia campionatul pe locul 2 în Superligă și au jucat finala Cupei României, pierdută la loviturile de departajare în fața Universității Craiova.
Acum, clubul își pregătește deja lotul pentru sezonul viitor.