Tractorașul și băncuța. Imaginile de la Clinceni care au precedat partida dintre Unirea Slobozia și Dinamo au șocat întreg fotbalul românesc. ProSport vă prezintă, într-un reportaj savuros, cum s-au desfășurat ostilitățile și de ce, până la urmă, arbitrii au dat drumul la joc, în condițiile în care pe terenul din Ilfov s-ar fi putut desfășura mult mai ușor un meci de polo pe apă.
Forțele!
Imediat a ajuns la stadion o dubă cu teuri culese, conform spuselor de fața locului, de la autoritățile locale din Clinceni. Teuri avem, dar de unde oameni? Angajați de-ai clubului din Slobozia, câțiva îngrijitori de la stadion și, din peluză, voluntari ad-hoc din galeria Sloboziei printre care câțiva copii s-au pus pe treabă în lupta cu „lacul de acumulare Clinceni”.
Astfel, pe o ploaie care nu contenea și avea un debit considerabil a început operațiunea „munca în zadar”. Teurile de plastic au început să cedeze, la fel și voluntarii care, uzi până la piele, s-au retras unul după altul. Alții au rezistat eroic și au așteptat, în fața bălților plimbate dintr-o parte în alta, deznodământul.
După ce bărbații înarmați cu teuri s-au luptat minute bune cu gazonul devenit o veritabilă mlaștină, arbitrii și echipele au ieșit pe teren. Primii cu inspecția gazonului, ceilalți cu încălzirea. Și, din câte se pare, „fluierașii” în frunte cu Rareș Vidican ar fi avut un ordin clar. Din lipsă de ore pentru a doua zi, când meciul ar fi trebuit reprogramat conform regulamentului,- și se pare că la presiunea deținătorilor drepturilor tv- mingea aruncată în sus… a sărit. Și nu prea. Nici nu prea mai conta. Trebuia să se joace!
De aici, învinși de lupta cu apa și cu teurile deja inutile, organizatorii au scos pe terenul plin de apă… tractorașul și băncuța. O invenție cu patent românesc pe care am văzut-o în mijlocul ninsorilor de la Buzău- la începutul acestui an, la meciul dintre Gloria și FCSB- și care ar trebui să fie înregistrată la OSIM, apoi propusă să intre în patrimoniul UNESCO. Lecție de supraviețuire în caz de dezastre naturale pe stadioane. Made in România. Superliga.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F10%2Fcaptura-buzau.webp)
Doi bărbați buni la toate, cu simț civic și fără frică de răceală, au trecut imediat la treabă. În pregătirea utilajelor, dialogul dintre ei este absolut fabulos și a fost surprins de reporterul ProSport în momentul în care „pricepuții” pregăteau, înfierbântați, operațiunea.
Supărat că nu este ajutat în timp ce lega băncuța de tractoraș de colegul de suferință care părea că nu-și înțelege rolul de criză, unul dintre bărbați a exclamat indignat: „Ce faci, mă, te uiți la mine?”.
Replica a venit instant precum picăturile de ploaie care cădeau necontenit: „Păi, nu am știut ce să fac, dacă nu mi-ai arătat niciodată”. Descurajat, a continuat în timp ce blestema printre măsele. „Dacă nu a plouat niciodată!”.
În cele din urmă, tractorașul a demarat. Pentru câțiva metri și, apoi, s-a oprit. Brusc! Frână de motor. „Nu e bine! Trebuie invers”. Bărbații au întors băncuța și, sub uluiala spectatorilor, care au început să huiduie improvizația și să strige că: „E 2025, penibililor. Vă dăm o grămadă de bani!”. Iar operațiunea s-a desfășurat sub hazardul deja instalat.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F10%2Ftractoras-impotmolit-1400x796.jpg)
La fel a început și meciul, printre băltoace și înjurăturile jucătorilor care nu au înțeles de ce trebuie să joace în astfel de condiții
„Terenul a fost foarte greu, impracticabil, chiar am rămas puțin uimit înainte de meci. Vorbeam cu domnul arbitru și mi-a spus că este un teren practicabil, nu mi s-a părut așa. Mi s-a părut imposibil de jucat, oamenii vor să vadă meciuri frumoase, dar nu a fost așa. Luăm cele trei puncte și suntem bucuroși”, Cătălin Cîrjan, căpitan Dinamo.
În acest peisaj lacustru, Dinamo s-a impus, după un meci de chin și jale, cu 1-0, prin golul lui Stipe Peric. La finalul meciului, Andrei Nicolescu, deși echipa sa a fost victorioasă, a avut un mesaj-manifest:
„În prima repriză a fost o situație în care nu poate să joace niciun jucător de Liga 1. Cred că trebuie să tragem cumva un semnal de alarmă. Eu nu vreau să fiu părtaș la așa ceva. Cred că toți cei care suntem responsabili pentru situația asta ar trebui să nu mai permitem aceste lucruri, pentru, în primul rând, sănătatea jucătorilor, după care pentru faptul că ne compromitem toți, de la Federație și până la cluburi. Înțeleg uneori, dar totuși nu! Ne facem noi de râs și ne compromitem. Din păcate, prima repriză a fost altceva decât fotbal.
Nu putem să facem asta la nivelul acesta, dacă vrem să progresăm. Dacă vrem să rămânem în aceeași mentalitate de acum 20 de ani, că merge și așa, da. Putem să acceptăm. Aș putea să tac din gură, că am câștigat și toată lumea ar fi fericită. Dar eu nu vreau să mă compromit așa. O să văd la AFAN… cineva de la AFAN ar fi trebuit să pună piciorul în prag pentru jucătorii ăștia și să spună: «Domnilor, nu se poate!». Regulamantul e destul de simplu. Doar arbitrul dă drumul la meci, dacă el consideră că se poate juca. Dar pe lângă există alte foruri care controlează acest lucru și nu trebuia jucat. În prima repriză n-a fost fotbal. În a doua a fost așa și așa. Dar nu asta ne dorim. Ne dorim fotbal”, a transmis președintele Consiliului de Administrație de la Dinamo.