Una dintre cele mai aprige dezbateri în fotbalul românesc rămâne controversata Regulă U21 în Superliga, cea prin care, începând cu sezonul 2016-2017, cluburile din primul eșalon au fost obligate să folosească în permanență pe teren un jucător eligibil acestei categorii de vârstă.
Finanțatori importanți precum Gigi Becali de la FCSB, Mihai Rotaru de la Craiova sau Nelu Varga de la CFR Cluj au criticat dur măsura, susținând că FRF le impune pe ce jucători să cheltuiască banii și cine să joace, iar regula trebuie eliminată.
Au fost și rămân voci care susțin cu argumente oportunitatea Regulii U21. Iar un patron din Superliga oferă acum reacția anului pe acest subiect, cu o declarație savuroasă ce reflectă nuanțat realitatea pe care mulți conducători nu vor să o accepte prea ușor.
Patron în Superliga, Valeriu Iftime de la FC Botoșani spune pentru ProSport că, în opinia lui, regula U21, deși dezavantajează patronii din fotbalul românesc, totuși nu trebuie eliminată de către FRF! Sună paradoxal, însă Iftime explică de ce.
„Din punctul meu de vedere, această regulă ne încurcă pe noi, patronii din fotbalul românesc, dar ea nu trebuie eliminată sub nicio formă de FRF.
Trebuie să ne angajăm oameni capabili în club, trebuie să avem scouteri buni, cei care trebuie să ne caute nouă acești jucători Under 21.Sau, mai este varianta să pui mâna și să îți dezvolți cum trebuie propria ta academie!
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F05%2Fvaleriu-iftime-gigi-becali-dinamo-fcsb-baraj-conference-league-1400x933.jpg)
Valeriu Iftime nu lipsește de la niciun meci al echipei sale de pe teren propriu. Sursa Foto: SPORT PICTURES
Uitați, pe mine regula U21 m-a făcut să îl găsesc pe Narcis Illaș. Iar copilul ăsta are doar 19 ani! Și-a câștigat locul în echipă pe merit și sunt convins că într-o zi o să îl transfer la o echipă foarte importantă pe o sumă bună de bani.
Deci, eu nu consider că regula U21 trebuie eliminată. Trebuie doar să căutăm cu mare atenție sau să creștem astfel de jucători pentru U21 cu mare responsabilitate.
Știu că pe mulți ne încurcă, am recunoscut și eu, dar nu avem ce să facem și trebuie să ne asumăm și astfel de lucruri”, spune Valeriu Iftime.
Unul dintre cei mai mari contestatari ai regulii U21 a fost și este Gigi Becali. În vara anului 2023, latifundiarul din Pipera a încercat să strângă semnături de la toate cele 16 cluburi din Superliga pentru a desființa regula în cadrul LPF.
Inițiativa a eșuat la vot, doar 7 cluburi au susținut demersul său. La ieșirea din cadrul ședinței respective, patronul FCSB i-a făcut trădători, în fața camerelor TV, pe cei care nu au dorit desființarea regulii.