Duminică, 18 octombrie 2026, la conferința de presă premergătoare partidei FC Voluntari – FCSB, programată pe stadionul „Anghel Iordănescu”, luni, de la ora 21:00, Laurențiu Reghecampf (51 de ani) a vorbit despre decizia gazdelor de a crește prețul biletelor.
Cele două formații se duelează în etapa cu numărul 12 din Superliga României, iar cel mai ieftin tichet costă nu mai puțin de 50 de lei.
Meciul FC Voluntari – FCSB va pune capăt rundei 12 din Superliga, iar cu doar câteva zile înainte de fluierul de start, confruntarea a stârnit o controversă.
Echipa lui Florentin Pandele, primarul orașului Voluntari și finul lui Gigi Becali, a decis să crească prețul biletelor pentru confruntarea de pe „Anghel Iordănescu”, inclusiv în peluza în care vor sta oaspeții.
Totuși, pentru cei 230 de suporteri din galeria FCSB nu s-a depășit plafonul maxim stabilit prin regulament de FRF, iar un astfel de tichet costă 50 de lei. În schimb, suporterii din afara galeriei FCSB care vor să stea în aceeași peluză, în alte sectoare mai precis, trebuie să plătească 70 de lei pe un bilet.
Iar la tribune prețurile sunt chiar mai mari, între 80 și 120 de lei, în timp ce un loc în zona VIP costă 300 de lei.
Mihai Stoica, în calitate de manager general al FCSB, a transmis deja că nu vede nimic în neregulă cu decizia celor de la Voluntari, iar Laurențiu Reghecampf are, mai mult sau mai puțin, aceeași părere.
Totuși, trebuie remarcat faptul că antrenorul roș-albaștrilor a identificat-o pe gruparea din Ilfov ca fiind o echipă mai slab cotată și fără foarte mulți fani. Iar din acest motiv, FC Voluntari încearcă să profite de lipiciul la public pe care îl are un club de calibrul FCSB, sugerează „Reghe”:
„(n.r. – Ce părere aveți de faptul că Voluntari a pus cele mai mari prețuri la bilete la meciul cu FCSB?) Ne-am obișnuit cu chestia asta. Nu e ceva nou. Se întâmplă, întotdeauna se întâmplă lucruri de genul ăsta. Mai ales când joci la echipe mai slab cotate sau la echipe care nu au foarte mulți fani. Fac acest lucru. Mi s-a mai întâmplat.
Din punctul nostru de vedere, nu avem nimic de făcut și nu cred că are rost să comentăm. E decizia lor, să facă cum doresc. Am înțeles că alte echipe nu măresc, dar se întâmplă, este la modă acest lucru.
Întotdeauna, Voluntari când joacă cu Craiova, cu Rapid, cu FCSB, cu Dinamo, fac acest lucru. Nu cred că ține de noi, nici de FCSB, nici de mine ca antrenor, e dreptul lor să facă ce doresc la fiecare partidă”, a declarat Laurențiu Reghecampf, la conferința de presă premergătoare partidei FC Voluntari – FCSB.
Înaintea meciului de luni seară, FCSB este pe locul 10 în clasament, cu 15 puncte. De partea cealaltă, FC Voluntari e pe 15, penultima poziție, care în play-out va deveni direct retrogradabilă, cu 8 puncte.
FC Voluntari și FCSB nu s-au mai întâlnit din stagiunea 2023-2024. Atunci, meciul din turul sezonului regular s-a terminat cu o remiză, 0-0. În schimb, în retur, la Voluntari, FCSB s-a impus cu 2-1.
Prețurile biletelor la FC Voluntari – FCSB: