Elias Charalambous a oferit o reacție rară la finalul meciului dintre Rapid București și FCSB, din etapa cu numărul 29 a Superligii României, încheiat la egalitate, scor 0-0.
Tehnicianul cipriot a vorbit despre fazele controversate din timpul meciului și a declarat că nu este de acord cu unele decizii luate de brigada de arbitri.
Rapid București și FCSB au remizat, scor 0-0, într-un meci disputat în etapa cu numărul 29 din Superliga României. În minutul 36 al partidei, echipa patronată de Gigi Becali a rămas în zece oameni, după ce Joyskim Dawa a văzut al doilea cartonaș galben și a fost eliminat.
La finalul partidei, Elias Charalambous a vorbit despre jocul prestat de echipa lui și despre primul cartonaș galben pe care Joyskim Dawa l-a primit. Tehnicianul cipriot este de părere că fundașul central nu trebuia să fie avertizat pentru faultul comis asupra lui Elvir Koljic.
„Nu am început prea bine meciul. Adversarul nu a avut ocazii mari. Am continuat meciul așa cum ne-am fi dorit. A venit cartonașul roșu, am revăzut faza de la primul galben. Cine l-a informat pe arbitru despre ce s-a întâmplat.. Asistentul nu știu ce a văzut. Sunt total surprins de această decizie. Nu a fost corectă decizia. Arbitrul nu a văzut faza, asta este. Acești băieți arată că nu vor să piardă, am avut ocazii mari de a marca. Am luat un punct, rămânem cu el, cu reacția acestor băieți după eliminare. Puteam să câștigăm chiar și în inferioritate numerică.
Când joci în zece oameni, uneori e mai rău, uneori poate fi mai bine. Ne-am așteptat ca adversarul să joace mai ofensiv. Atitudinea noastră nu i-a lăsat să facă acest lucru.
Fotbalul este un joc în care apar și greșeli. E bine că a fost ofsaid la acea fază. Tănase poate juca în orice poziție în față. Toți băieții au făcut ceea ce trebuia. Dacă e să fim în inferioritate numerică, să fim pentru că așa e corect. Nu pentru că cineva decide asta.
Poate că acest cartonaș ne putea costa foarte mult. Nivelul de dificultate al meciului cu Lyon e foarte mare, avem câteva zile pentru refacere. Vrem să obținem un rezultat bun în prima manșă, sperăm să reușim” a declarat Elias Charalambous, la DigiSport.