CFR a reacționat după ce doi suporteri minori au fost rupți cu bătaia de ultrașii rivalei Universitatea Cluj.
Formația din Gruia condamnă cu fermitate orice astfel de acțiune și solicită organelor abilitate să ia măsurile necesare.
CFR a fost învinsă de U Cluj, scor 0-1, în a doua etapă din play-off. Unicul gol al partidei a fost marcat de Vladislav Blănuță.
Derby-ul orașului de pe malul Someșului a fost umbrit de un eveniment neplăcut. Doi suporteri de 14 ani, fani ai echipei CFR, au fost bătuți de mai mulți ultrași ai lui U Cluj. Echipa lui Nelu Varga condamnă cele întâmplate și așteaptă măsuri din partea autorităților.
„Nu doar că ne e greu să privim imaginile ajunse în posesia noastră și a presei, dar nu ne putem pune în pielea familiilor care și-au văzut copiii pe paturi de spital.
Familii care, cu bună credință, i-au sprijinit și n-au trăit cu frică pentru faptul că s-ar putea întoarce cu răni acasă după un meci de fotbal. Sau că nu s-ar mai întoarce.
În confruntările directe, fără a depinde de soarta meciului, o parte a suporterilor Universității Cluj alege să mute dinamica din teren și din tribune, într-un mod negativ, pe străzile orașului.
S-a ajuns ca însemnele clubului nostru să le dea „dreptul” de a le elimina, aplicând și o „corecție” celor care văd culori în fața ochilor, și nu doar alb-negru.
Totul a culminat cu seara trecută, când acțiunile, complet condamnabile, au ajuns să fie îndreptate asupra unor tineri, unii chiar minori.
Nu doar că nu este normal, dar nu este acceptabil ca orice suporter, aparținând sufletește de orice echipă din această lume, să plece de la stadion cu ambulanța!
Nu este normal ca dorința de a te bucura de atmosfera unui derby să se transforme în spitalizare. Nu este normal ca adulți, în toată firea, să își bată joc, să amenințe cu moartea și să îi mutileze pe suporterii unei echipe, indiferent de vârstă, dar mai ales minori.
Nu este normal, și nu vom accepta asta. Niciodată! În cazul unor altercații în care au fost implicați inclusiv suporterii noștri, având sau nu vreo vină, clubul nostru a condamnat cu fermitate orice astfel de acțiune și a solicitat organelor abilitate să investigheze și să ia măsurile necesare.
S-a ajuns, din păcate, prea departe, și nu putem lăsa lucrurile să rămână așa! Am asistat la violențe complet gratuite și inacceptabile din partea suporterilor unui club care se mândrește cu tradiția sa și cu spiritul studențesc care, în mod cert, e departe de ceea ce s-ar dori a fi; un spirit stradal, cu manifestări condamnabile din orice punct de vedere, moral sau penal, și care nu va face niciodată cinste nimănui.
Sperăm, astfel, la o reacție și la o delimitare din partea clubului U Cluj pentru astfel de practici. În caz contrar, tăcerea va fi interpretată ca atare”, a transmis CFR Cluj, pe Facebook.