Alexandru Chipciu (37 de ani) a oferit o primă reacție după ce Universitatea Cluj a pierdut Supercupa României, în fața Universității Craiova, în urma loviturilor de departajare (n.r. 1-1 după 90 de minute, 5-3 d.l.d.).
Experimentatul fotbalist al echipei pregătite de Cristiano Bergodi nu a părut prea afectat pentru că ardelenii au pierdut o nouă finală în fața oltenilor și a explicat că rămâne concentrat pe meciul cu Dinamo Kiev.
Universitatea Cluj a pierdut Supercupa României, după ce a cedat în fața Universității Craiova, în urma loviturilor de departajare. La finalul meciului, Alex Chipciu a oferit mai multe declarații și a precizat că nu este foarte dezamăgit de această înfrângere.
În schimb, experimentatul fotbalist a mai precizat că rămâne concentrat doar la „returul” cu Dinamo Kiev, în primul tur preliminar din UEFA Europa League.
Ar trebui să fii mulțumit și de asta (n.r. de medalia de argint), ca să ajungi aici, să joci, trebuie să faci ceva în campionat. Bine, noi n-am luat Cupa sau campionatul, dar așa e regula. Și în cariera mea, câte finale de Cupe și Supercupe am pierdut, peste tot…
Dar am și câștigat și trebuie să prețuiești fiecare moment, inclusiv momentele astea, pentru că am fost acolo, din nou, în seara asta. Ar fi a treia, că avem și calificarea în Europa cu play-off-ul ăla de Conference. Am avut și penalty decisivi atunci, dacă nu mă înșel.
Ar putea fi prea mult, dar, sincer, acum focusul meu și al nostru cred că este pentru meciul de joi, pentru că avem un meci foarte, foarte greu. A trecut și aș spune că, în Supercupă, sentimentele sunt puțin diferite față de atunci când pierzi o finală de Cupă sau campionatul în maniera asta.
Nu cred că avem de ce să fim dezamăgiți. Sunt mai degrabă dezamăgit și înnebunesc atunci când văd momente de teamă, cum am jucat în prima repriză. Dar în repriza a doua, când am avut ocazii, nu am ce să le reproșez jucătorilor.
Am bătut ieri, la antrenament, 100 de penalty-uri. Chiar râdeam cu colegii care trăgeau la vinclu. Le spuneam că, în meci, poarta e mai mică, iar portarul e mai mare
Ar fi o performanță să o scoatem pe Dinamo Kiev. Am simțit că puteam și am ratat cea mai mare ocazie a meciului. Ne-au dominat, asta e clar”, a declarat Alex Chipciu, la DigiSport.