Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Răzvan Lucescu îl pune la zid pe Gigi Becali. „Modul lui de a se comporta nu permite echipei să se exprime!” De ce nu câștigă FCSB titlul. „Nu e normal!”

Răzvan Lucescu îl pune la zid pe Gigi Becali. „Modul lui de a se comporta nu permite echipei să se exprime!” De ce nu câștigă FCSB titlul. „Nu e normal!”

Răzvan Lucescu îl pune la zid pe Gigi Becali. „Modul lui de a se comporta nu permite echipei să se exprime!” De ce nu câștigă FCSB titlul. „Nu e normal!”

Răzvan Lucescu (54 de ani) , antrenorul lui PAOK Salonic, îl pune la zid pe Gigi Becali (64 de ani), după ce FCSB a ratat pentru a 8-a oară consecutiv câștigarea titlului în Superliga.

Răzvan Lucescu îl pune la zid pe Gigi Becali. De ce nu câștigă FCSB titlul

FCSB a fost la un pas să câștige titlul în sezonul 2022-2023, însă echipa roș-albastră a fost învinsă de Farul Constanța cu o etapă înainte de finalul play-off-ului și marele trofeu a fost adjudecat de echipa lui Gică Hagi.

Răzvan Lucescu a vorbit despre situația de la echipa roș-albastră, iar antrenorul lui PAOK Salonic crede că Gigi Becali este principalul vinovat pentru faptul că trupa roș-albastră nu mai reușește să facă performanță în Superliga și a explicat de ce a ajuns la această concluzie.

„FCSB e un alt caz foarte interesant, patronul investeşte foarte mult, dar modul lui de a se comporta nu permite echipei să se exprime. Nu e normal ca o echipă să câştige, atunci când schimbă la pauză. Nu ai cum să ai unitate, respect pentru antrenor”, a spus Răzvan Lucescu, la Orange Sport.

FCSB n-a mai câștigat titlul de 8 sezoane

FCSB a încheiat sezonul 2022-2023 pe locul doi în clasamentul din Superliga, cu 46 de puncte, la șapte în spatele campioanei Farul Constanța, după ce în play-off a bifat cinci victorii, două rezultate de egalitate și trei înfrângeri.

Ultima dată când formația patronată de Gigi Becali a câștigat titlul în Superliga a fost în sezonul 2014-2015, când patronul vicecampioanei României se afla în spatele gratiilor și echipa era condusă de Costel Gâlcă.

Atunci, FCSB a devenit campioană după un duel până în ultima etapă cu ASA Târgu Mureș. Trupa roș-albastră a întâlnit-o în ultima etapă pe Poli Iași, iar partida s-a încheiat la egalitate, scor 0-0, și formația patronată de Gigi Becali a luat titlul cu 71 de puncte, la trei în fața rivalei din Târgu Mureș.

În sezonul 2014-2015, ultimul în care FCSB a câștigat titlul în Superliga, trupa roș-albastră a luat „tripla”: titlu – Cupa României și Cupa Ligii.

Prima dată când fac promisiune publică faptul că la anul vom fi campioni. Asta e promisiunea mea. Până acum am zis că facem, că dregem, mă lăudam. Acum fac promisiune. Nu vreau să interpretați. E doar o ambiție și o concurență frumoasă, prietenească cu Gică Hagi. Care el a spus că nu poți să ai numai bani dacă nu știi ce să faci cu ei” – Gigi Becali.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]