Marius Șumudică a dat verdictul final în privința transferului lui Tavi Popescu la arabi și a spus pe cine a vrut de fapt de la FCSB.
Încă din primele zile ale acestui an s-a vorbit despre plecarea lui Tavi Popescu de la FCSB. Gigi Becali a lansat „bomba” potrivit căreia Marius Șumudică l-ar fi dorit la Al-Okhdood, însă tehhnicianul a infirmat zvonurile. Nu vrea să transfere în această iarnă niciun român, dar și l-ar fi dorit pe Thiam de la gruparea roș-albastră.
Gigi Becali și-a dorit să îl trimită la arabi pe Tavi Popescu pentru a-l readuce la forma din urmă cu trei ani. Așa ar fi menținut vie speranța că într-o zi ar încasa milioane de euro de pe urma veșnicei speranțe a roș-albaștrilor.
Planurile miliardarului au fost date peste cap de prietenul său Marius Șumudică. Noul tehnician de la Al-Okhdood a anunțat că nu s-a pus problema să transfere vreun jucător român. Nu a discutat cu Gigi Becali pentru mutarea lui Tavi Popescu, dar și-ar fi dorit să îl aducă pe Mamadou Thiam. Problema care a oprit mutarea a fost faptul că extrema din Senegal a evoluat deja în acest sezon pentru două echipe, FCSB și U Cluj.
„N-am avut nicio discuție personală cu Gigi despre Tavi Popescu. Eu mi l-aș fi dorit pe Thiam. Aveam nevoie de o bandă stângă de viteză, pentru că mi s-a accidentat Narey, are o fractură la coaste.
M-am uitat și am văzut că nu mai pot să îl transfer pentru că avea deja 2 echipe într-un an competițional (n.r. U Cluj și FCSB). N-am mai intrat în detalii, n-am mai discutat cu Gigi. La început am primit o listă de jucători foarte, foarte buni, care puteau fi transferați. Eu mă gândeam la Thiam, știind calitățile lui și ce îmi trebuia mie”, a declarat Marius Șumdudică potrivit fanatik.
Împrumutul lui Tavi Popescu în Arabia Saudită i-ar fi deschis noi oportunități jucătorului dar și lui Gigi Becali. Patronul FCSB era convins că cineva se va convinge că talentul jucătorului merită 20 de milioane de euro.
„Poate îl vede cineva acolo și iau 20 de milioane pe el. Talentul lui e de 20 de milioane. Am încredere în Șumi că poate să-l facă. A zis (n.r. – Șumudică) că are încredere în Popescu, bandă stângă. Am cerut 150.000 împrumut, 20 de mii să-i dea lui. Acolo, Guvernul îți dă 30 de milioane, dar dacă-i cheltui pe ăia, nu mai ai alții”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.