Rapidul stă pe un „butoi de pulbere”, iar Marius Șumudică a vorbit despre ce se întâmplă în interiorul clubului după conflictul Gâlcă – Dobre.
După remiza albă cu FC Argeș, scor 0-0, au existat contre la distanță între Alex Dobre și Costel Gâlcă. Jucătorul s-a arătat nemulțumit de poziția sa din teren, iar antrenorul i-a replicat la flash-interviu. Au existat și zvonuri potrivit cărora Gâlcă ar fi pierdut controlul vestiarului și jucătorii îl vor OUT de la echipă.
Frustrările în tabăra giuleșteană sunt tot mai mari deoarece înainte de play-off toată lumea era cu gândul la titlu, iar acum speranțele se risipesc de la o etapă la alta. Rapid a obținut doar o remiză cu nou-promovata FC Argeș și e departe de obiectivul îndrăzneț propus odată cu venirea lui Costel Gâlcă.
Alex Dobre a avut o reacție nesportivă atunci când a părăsit terenul de joc, în minutul 65. S-a văzut că e deranjat de faptul că e schimbat și a criticat dur tactica aleasă de antrenorul său, lucru rar văzut în fotbalul profesionist. Elevul și-a criticat profesorul, dar nici Gâlcă nu a lăsat lucrurile așa și i-a replicat pe măsură: „Dacă nu se adaptează acolo unde l-am pus, trebuia să-mi spună. ’Uite, Mister, nu pot!’ și vedeam ce făceam.”, a reacționat antrenorul.
Fostul antrenor de la Rapid l-a avut sub comandă pe Alex Dobre și îl cunoaște foarte bine pe unul dintre cei mai importanți jucători din vestiarul giuleștenilor. Tehnicianul i-a luat apărarea fotbalistului doar 50%, considerând că nu e tocmai potrivit să critice tactica aleasă de Gâlcă pentru acest duel.
„Înțeleg reacția lui Dobre, și eu am fost jucător. Mie nu mi se pare că Dobre a făcut ceva grav, unii jucători dau cu picioarele în bidoane, scot tricoul și îl aruncă. Din punctul meu de vedere, Dobre își dorea să joace mai mult, să ofere mai mult. Pentru mine, Dobre este un jucător foarte important prin prisma faptului că se consumă. Când cineva se consumă, înseamnă că își dorește mai mult.
În primul rând, eu sunt ferm convins că Dobre este supărat pe el și pe ceea ce se întâmplă. Am rămas puțin mirat de acea declarație pe care a dat-o după joc, însă asta vine din dorința sa de a demonstra că este un jucător bun. A marcat 15 goluri pentru Rapid, este principalul marcator al echipei, iar acest lucru nu poate fi șters ușor cu buretele. Eu, ca antrenor, am avut o grămadă de jucători pe care îi auzeam pe la spate că făceau anumite gesturi, însă mă făceam că nu văd, ca să nu intru în conflict. Ba chiar îmi plăceau aceste dispute, în sensul în care înțelegea ceva din momentul respectiv. Eu nu aș face un așa mare faz din acest gest făcut de Dobre.
Eu am vorbit doar de gestul respectiv. Despre declarația lui, acestea sunt problemele lor interne, știu foarte bine ceea ce le cere antrenorul. Probabil că Dobre a venit și a spus ceea ce simte, nu poți să vii în fața camerelor de luat vedere și să vorbești despre tactică. Nu pot să mă bag, am fost antrenor acolo anul trecut și nu pot ca eu să vorbesc despre ceea ce se întâmplă în interiorul echipei, chiar dacă știu foarte multe”, a declarat Marius Șumudică, potrivit Fanatik.