MERCATO Rapid se desparte de Omar El Sawy! La ce echipă va juca atacantul

Rapid se desparte de Omar El Sawy! La ce echipă va juca atacantul
Rapid îl împrumută din nou pe Omar El Sawy, de data aceasta la UTA Arad. Sursă foto: Sport Pictures

Omar El Sawy (22 de ani) nu va rămâne la Rapid București nici în vederea sezonului 2026-2027, după ce giuleștenii au acceptat să îl împrumute la o nouă echipă.

În stagiunea 2024-2025, Omar El Sawy a fost împrumutat la Sepsi OSK. Iar în sezonul precedent, talentatul fotbalist cu profil ofensiv s-a aflat la U Cluj.

Rapid și-a dat acordul pentru împrumutul lui Omar El Sawy la UTA Arad

Omar El Sawy a revenit la Rapid București în această vară și a bifat cinci partide oficiale, toate din postura de rezervă. Cu toate acestea, pe 22 august, în etapa 6, el a izbutit să contribuie cu o pasă decisivă în victoria din deplasare cu Petrolul, 2-0.

Însă, acest assist nu a fost de ajuns pentru a-l convinge pe antrenorul Daniel Pancu. Pe 28 august, ProSport a scris în exclusivitate despre interesul echipei UTA Arad pentru un eventual transfer al lui Omar El Sawy.

Iar aproximativ o săptămână mai târziu, giuleștenii și-au dat acordul pentru ca mutarea să se realizeze. Potrivit jurnalistului Emanuel Roșu, Omar El Sawy va fi jucătorul „Bătrânei doamne” pentru tot restul sezonului 2026-2027, urmând să revină la Rapid și să își joace din nou șansa în vara viitoare.

Cum s-a descurcat Omar El Sawy în precedentele împrumuturi

Rapid nu poate decât să spere că împrumutul lui Omar El Sawy la UTA Arad va funcționa mai bine decât cel din sezonul precedent.

În 2025-2026, Omar El Sawy a contribuit doar cu un gol și cu 3 pase decisive în cele 26 de partide pe care le-a jucat la U Cluj. Însă, trebuie precizat că de multe ori a intrat pe teren din postura de rezervă și nu a adunat decât puțin peste 1.300 de minute.

În schimb, împrumutul din 2024-2025 a funcționat ceva mai bine strict pentru fotbalist. Atunci, pentru Sepsi, Omar El Sawy a marcat 6 goluri și a pasat decisiv de două ori, în 24 de partide, în care a înregistrat peste 1.500 minute jucate.

El Sawy a împlinit 22 de ani pe 16 martie, astfel că e în continuare un jucător cu potențial ce poate „exploda” în orice moment.

Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, cota sa de piață este de 550 de mii de euro. Rapid a plătit, în iulie 2023, 400 de mii de euro pentru transferul lui de la Csikszereda.

Toate meciurile jucate de Omar El Sawy în actuala stagiune:

  • Rapid – Sepsi 1-0, 21 de minute
  • FC Botoșani – Rapid 1-1, 28 de minute
  • Rapid – CFR Cluj 3-1, 12 minute
  • Rapid – Dinamo 0-1, 3 minute
  • Petrolul – Rapid 0-2, 10 minute

Omar El Sawy are meciuri jucate în toate naționalele României de tineret, de la U17 și până la U21.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]