Daniel Pancu (49 de ani) a primit o veste proastă în perspectiva perioadei de mercato a iernii. Acționarul majoritar al Rapidului, Dan Șucu (63 de ani), a decis să nu facă achiziții.
Giuleștenii se descurcă, însă, de minune în campionat. Nu doar că ocupă poziția a doua, la tot atâtea puncte în urma liderului Dinamo, dar au obținut opt victorii, dintre care cinci consecutive.
În următoarea etapă, cea de-a 13-a, ei vor da piept cu marea rivală FCSB. Partida se va disputa sâmbătă, 24 octombrie, la ora 21:00, pe Arena Națională.
Potrivit fanatik.ro, Dan Șucu și Victor Angelescu sunt mulțumiți de lotul pe care formația alb-vișinie îl are la dispoziție în momentul de față. Nu vor exista, prin urmare, investiții importante în „fereastra” de transferuri din iarnă.
Ba mai mult, s-ar putea chiar ca Daniel Pancu să nu primească nici măcar un jucător bun. Conducerea va lua în considerare doar o eventuală oportunitate, dacă se va ivi.
În schimb, vara a fost marcată de mutări importante, odată cu instalarea lui „Pancone” pe banca tehnică. Sub comanda sa au ajuns, printre alții, Filip Stojilkovic, împrumutat de la Pisa, Mohammed Kamara, liber de contract după despărțirea de CFR Cluj, Sheryff Synian, plecat tot din Gruia, sau Chec Bebel Doumbia, împrumutat de la Genoa.
Ținând de parcursul pe care l-a avut până acum, Rapid a fost catalogată de oamenii de fotbal drept candidată la titlu. Dumitru Dragomir chiar și-a exprimat convingerea că pornește cu prima șansă în fața Universității Craiovei și a lui Dinamo: „Eu nu cred că e Craiova favorită, ci Rapidul e favorită, chiar dacă nu are echipă. La Craiova e greu să ducă pe două fronturi. Un război pe două fronturi nu se câștigă niciodată, doar dacă ai aliați mulți. Și cum în fotbal nu mai există aliați…”.
Chestionat despre campania de achiziții din iarnă, Marius Bilașco a confirmat că acționarii nu vor pune la dispoziție un buget, dar a adăugat că lotul va fi întărit cu unul sau doi jucători. Ei vor veni fără sume de transfer.
Pe de altă parte, mulți dintre fotbaliștii ale căror angajamente vor expira în vară au acceptat să continue. Printre ei se numără Olimpiu Moruțan, Alexandru Dobre, Marian Aioani, dar și cei împrumutați.
„Avem țintele. Nu vom aduce mulți jucători – 1, maximum 2. Buget nu avem, vom aduce jucători liberi, jucători buni.
Bubanja, Stojilkovic și Annan au opțiune de cumpărare. Eu zic că vor continua la Rapid cel puțin doi dintre jucătorii împrumutați, sigur. Nu sunt neliniștit, lucrurile sunt sub control. E posibil să nu prelungim chiar cu toți, dar puțini nu vor rămâne din aceste liste”, a spus directorul sportiv al giuleștenilor pentru gsp.ro.