Bogdan Lobonț, fost portar la Rapid și Dinamo, a prefațat derby-ul dintre cele două rivale, programat sâmbătă seară în etapa a 5-a din Superligă.
Cel poreclit „Pisica” este de părere că gazdele pornesc din start cu un mare avantaj, cel dat de fanaticii fani giuleșteni pe care îi vor avea în spate.
Apărător al buturilor de la Rapid și Dinamo în cariera sa fabuloasă, „Lobby One” a prefațat derby-ul de sâmbătă seară dintre fostele sale echipe.
Ex-titularul naționalei României crede că părere că trupa lui Daniel Pancu pornește cu prima șansă, datorită statutului de gazdă și a fanilor pătimași ce vor umple până la refuz arena din Giulești.
Totuși, Lobonț nu o vede pe Dinamo victimă sigură, deoarece în acest început de sezon a demonstrat să joacă mult mai direct și combinativ în ultima treime adversă și poate discloca astfel blocul defensiv al vișiniilor.
„Rapid – Dinamo, cu un Giulești deja sold-out. Sunt convins că dacă Rapid avea un stadion de dimensiunile Arenei Naționale, era la fel, sold-out, cu mult timp înainte, pentru că sunt două echipe care prestează un fotbal interesant.
Un meci care pare că arată ceva nou față de sezonul precedent, cu toate că Rapid în meciurile pe care le-a jucat până acum a avut evoluții oscilante pe durata celor 90 de minute. De partea cealaltă, Dinamo cu un joc puțin schimbat față de sezoanele trecute, cu un fotbal mai direct și mai combinativ în ultimii 30 de metri, mai ales în zona centrală. O să fie un meci interesant și abia aștept să-l văd.
(n.r. – Dacă Rapid pleacă favorită) Rapid are o forță extraordinară în spate, cea a publicului. Sunt convins că pe Giulești o să profite de acest avantaj. Dar și Dinamo are toate cărțile în mână necesare pentru a desface apărarea Rapidului.
(n.r. – Dacă Rapid mai are nevoie de un portar sau se descurcă doar cu Aioani?) Bună întrebare! Fiecare antrenor își dorește cât mai mulți jucători la dispoziție și cât mai mulți jucători buni.
Rapid are doi portari foarte buni. Marian Aioani și Bogdănel Ungureanu, care este un profil destul de interesant. Deci stau bine din acest punct de vedere. Dacă mai au nevoie sau nu de un alt portar, acest răspuns îl poate da ori Pancu, ori Bilașco”, a declarat Lobonț.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F08%2Fdinamo-bucuresti-fc-voluntari-superliga-superbet-8082026-1400x934.jpg)
Foto: Sport Pictures
Fostul portar al naționalei României a rămas plăcut impresionat de prestațiile nou-venitului Alaa Bellaarouch. Marocanul din poarta „câinilor” a dat dovadă de siguranță în intervenții și de un joc de picior excelent, exact ce avea nevoie echipa în noul sistem 4-4-2 avansat.
„(n.r. – Despre Alaa Bellaarouch) Îmi place, și îmi place că este destul de rapid, este mobil și își apără foarte bine spațiul din fața lui.
A demonstrat curaj în meciurile pe care le-a jucat până în această etapă. Deci, până în acest moment, o face foarte bine. Dacă Dinamo decide sau nu să activeze clauza de cumpărare definitivă, nu ține de mine”, a mai spus „Lobby One”.