MERCATO Radu Constantea, prima reacție după transferul momentului din Superliga: „E important! Poate ajunge la naționala României de seniori”. EXCLUSIV

Cristian HitrucVlad Măcicășan
Radu Constantea, prima reacție după transferul momentului din Superliga: „E important! Poate ajunge la naționala României de seniori”. EXCLUSIV
Radu Constantea și Cristiano Bergodi. SURSĂ: Sportpictures 26.08.2026

Radu Constantea, președintele celor de la Universitatea Cluj, a oferit o primă reacție după ce echipa lui a făcut mutarea momentului în Superliga României.

Oficialul ardelenilor a vorbit pentru ProSport despre transferul lui Luca Szimionaș de la Hellas Verona și consideră că tânărul fotbalist poate face pasul la prima reprezentativă a României.

Radu Constantea, verdict despre transferul lui Szimionaș la U Cluj

În cursul zilei de miercuri, 26 august 2026, Universitatea Cluj a anunțat că a ajuns la o înțelegere cu Hellas Verona pentru transferul lui Lucas Szimionaș, fotbalist în vârstă de doar 19 ani. Tânărul mijlocaș a semnat un contract valabil pentru o perioadă de patru ani cu echipa pregătită de Cristiano Bergodi.

Radu Constantea, președintele formației din Superliga României, a oferit o primă reacție despre mutarea reușită de echipa lui și a precizat că Luca Szimionaș „este un transfer important”.

Totodată, oficialul celor de la Universitatea Cluj este de părere că tânărul mijlocaș poate ajunge chiar în atenția selecționerului Gică Hagi și că poate îmbrăca, în viitorul apropiat, tricoul echipei naționale a României.

„Este un transfer important pentru noi. Un jucător care a avut un parcurs bun la Campionatul European under 19. Are o perspectivă bună de creștere și pentru naționala României, pe viitor. Cred că și stabilitate clubului nostru și ceea ce am creat în ultimii ani a contat în alegerea lui”, a declarat Radu Constantea, pentru”, a declarat Radu Constantea, pentru ProSport.

Conform platformei de specialitate Transfermarkt, Luca Szimionaș este cotat în acest moment la suma de 250.000 de euro. Acesta a ajuns în Italia în 2022, după ce s-a despărțit de Ripensia Timișoara.

De atunci, tânărul mijlocaș a evoluat pentru echipele U17, U19 și U20 ale italienilor, dar a făcut parte și din lotul echipei de seniori.

„Cazul Coubiș”, vector de imagine pentru U Cluj

Transferul lui Luca Szimionaș se aseamănă cu cel al lui Andrei Coubiș, crescut tot în fotbalul italian. Se pare că exemplul fundașului central a cântărit și în luarea deciziei lui Szimionaș.

Coubiș a fost vândut în această vară la Lincoln FC, pentru trei milioane de euro, cel mai scump transfer din istoria echipei. Szimionaș ar putea fi un viitor nou transfer record, pentru U Cluj.

„Nu ne gândim așa departe. Deocamdată trebuie să se acomodeze și să se integreze în echipă. Sperăm să aibă evoluții bune. Ulterior, aceste lucruri vin automat”, a mai spus Radu Constantea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]