Universitatea Cluj s-a întors în cupele europene după 53 de ani, dar eliminarea din primul tur a lăsat un gust amar în rândul „Șepcilor Roșii”.
La conferința de presă de după meci, Neluțu Sabău s-a arătat extrem de supărat. Antrenorul s-a plâns de faptul că nu i s-au adus suficienți jucători pe care i-a dorit, în această vară și că multe transferuri s-au făcut târziu.
Președintele Radu Constantea îi răspunde lui Sabău și pune accentul pe faptul că a căutat să păstreze stabilitatea financiară a clubului, pentru a nu risca siguranță echipei, pe termen lung. Omul care a preluat „U” Cluj din liga a 4-a spune că se va analiza inclusiv pe el și surprinde afirmând că există posibilitatea de a face un pas în spate.
Radu, care sunt concluziile după eliminarea din Conference League?
S-a calificat echipa mai bună. Au meritat calificarea. Noi ne-am arătat limitele, în ceea ce privește cupele europene.
La ce capitole crezi că au fost superiori?
Din punct de vedere fotbalistic au arǎtat mai bine, per ansamblu. Au fost echipa mai bună.
Sunt sentimente de dezamăgire sau ești împăcat că ați făcut maxim din ce s-a putut?
Sunt dezamăgit, sigur. Mi-aș fi dorit să mergem mai departe. Dar, fiind la prima participare după 53 de ani, ne-am arătat limitele. Probabil am și eu limite. Am început din liga a 4-a și cred că este nevoie și de o expertiză superioară, din perspectiva managementului. Poate să vină o persoană care să ducă clubul la un alt nivel. Noi am avut obiectivul de a stabiliza acest club. Poate pentru a fi acolo sus este nevoie de altceva.
Ți-a reproșat cineva, ceva?
Nu, eu îmi reproșez mie. Trebuie să facem o analiză. N-am avut poate capacitatea de a atrage mai multe fonduri, mai mulți investitori privați. Cu siguranță, pot fi atrași mai mulți.
Dar performanța realizată este una istorică pentru club.
OK, dar un club trebuie să evolueze, să crească. Dacă simți că nu mai poți ajuta să crească… O să fac și eu o analiză. Au trecut aproape 10 ani și fotbalul este un domeniu destul de stresant.
Te gândești să pleci din club?
Poate fi și asta o soluție, dar clubul este destul de solid și nu mai depinde de prezenta mea în totalitate. Are un buget garantat, o structură solidă. Analizăm și varianta să vină cineva care să aibă capacitatea să aducă investitori, pentru ca clubul să treacă la un alt nivel.
Ce părere ai despre ce a spus Sabău, legat de transferuri? A spus că s-au adus jucători care erau varianta a patra sau a cincea.
S-a adus varianta care s-a putut aduce. Sigur că s-au dori și jucători peste nivelul nostru și nu am putut să-i aduce, din cauza nivelul salarial. Nu a fost vorba doar de varianta a patra și a cincea. Au fost și jucători care au fost prima sau a doua opțiune pe care am reușit să-i aducem. Dar nici nu am fost de acord ca acest club să intre într-o spirală de deficit și să se bazeze doar pe rezultatele sportive. Am fost adeptul sustenabilității. Să fim cu salariile la zi, să nu avem datorii către bugetul de stat… Principalul obiectiv a fost de a face clubul atractiv pentru un potențial investitor privat, în sensul de a nu fi nevoit să plătească datorii din spate. Cred că din această perspectivă stăm bine și la nivel financiar și la nivel sportiv, raportat la istoria clubului. Că ne dorim mai mult sunt de acord. Dar, în forma actuală, am ajuns la nivelul maxim. Asta nu înseamnă că nu putem și nu dorim să creștem performanțele sportive.
Sabău s-a plâns și că a fost nevoit să improvizeze, la nivelul fundașului central și al fundașului dreapta.
Am avut și ghinion cu accidentarea celor 3 fundași centrali. Pentru că am avut 4 fundași centrali la începutul sezonului. Iar în privința fundașului dreapta a fost o alegere comună, împreună de staff-ul tehnic de a renunța la jucătorii pe care îi aveam pe acea poziție.
Va rămâne Ioan Ovidiu Sabău antrenorul echipei?
Absolut. Nu se pune problema să plece