Ianis Zicu și Andrei Prepeliță au fost monitorizați foarte serios în ultimele săptămâni de către oamenii FRF, după ce ambii tehnicieni și-au condus echipele lor de pe marginea terenului la meciurile de prima ligă fără să fie în acest moment posesori de Licența PRO.
Ianis Zicu, 41 de ani, și Andrei Prepeliță, 39 de ani, sunt doi dintre tinerii antrenori de mare perspectivă din Superliga României, cei care ușor, ușor încep să aibă rezultate foarte bune pe plan profesional datorită muncii pe pe care au depus-o.
Însă, ambii tineri antrenori au o mare problemă. Nu sunt încă posesori de Licența PRO, iar ProSport a aflat că cei doi tehnicieni au intrat în vizorul oamenilor din FRF după ce au ajuns la prima ligă și își conduc acum fără niciun fel de perdea echipele la meciuri de pe bancă, manifestându-se ca și antrenori principali. Ba, chiar, Ianis Zicu nu ezită să vină înainte și după meciuri la interviuri și să vorbească fără niciun fel de reținere.
Surse de încredere ne-au dezvăluit că la FRF în dosarul trimis de către Unirea Slobozia apare ca antrenor principal cu licența PRO fostul internațional Jean Vlădoiu, iar în dosarul trimis de către Farul Constanța apare pentru postul de antrenor principal cu Licența PRO Cristian Sava. Interesant este faptul că Jean Vlădoiu și-a reactivat după mai bine de 15 ani din nou licența PRO, angajându-se să meargă din nou din iulie la cursurile FRF pentru reînoirea licenței PRO, cea care trebuie făcută din trei în trei ani. În ultimii 15 ani, Jean Vlădoiu nu a mai profesat ca antrenor la nicio echipă, acesta lucrând prin FRF sau având funcție de conducere la FC Argeș.
Surse ProSport ne-au informat că Ianis Zicu și Andrei Prepeliță au intrat în colimatorul FRF încă de la conferințele de prezentare ale lor, începutul lunii iunie. Apoi, au fost monitorizate cu mare atenție interviurile, flash-interviurile acestora, unele dintre ele fiind și video.
Iar, ulterior, monitorizarea lor mult mai amănunțită a început încă din prima etapă a noului sezon al Superligii, când cei doi tineri tehnicieni au fost urmăriți foarte atent cum se manifestă pe bancă și ce rol au totodată în timpul partidelor și antrenorii cu licența PRO de la Unirea Slobozia și Farul Constanța, Jean Vlădoiu și Cristian Sava.
ProSport a aflat că dosarele celor doi, Ianis Zicu și Andrei Prepeliță sunt aproape finalizate, urmând ca în următoarea perioadă toată documentația să fie trimisă către Comisia de Disciplină.
Andrei Prepeliță este posesor de licența A, iar Ianis Zicu se află spre finalul cursurilor PRO la Școala de Antrenori din Republica Moldova. Tânărul tehnician în vârstă de 41 de ani este coleg de generație în Moldova cu Marius Croitoru, Romeo Surdu și Miță Iosif. Unirea Slobozia se află sub comanda lui Andrei Prepeliță pe locul 7 în clasament, 11 puncte, iar Farul Constanța se află sub comanda lui Ianis Zicu pe locul 8 în clasamentul Superligii, 10 puncte.