Președintele lui „U” Cluj tocmai a încheiat negocierile cu primul antrenor dorit în locul lui Eugen Neagoe! Ce s-a decis în cursul acestei zile | EXCLUSIV

Președintele lui „U” Cluj tocmai a încheiat negocierile cu primul antrenor dorit în locul lui Eugen Neagoe! Ce s-a decis în cursul acestei zile | EXCLUSIV
  • Publicat:

Prima rundă de negocieri dintre Ioan Ovidiu Sabău și oficialii Universității Cluj pentru preluarea postului de antrenor tocmai s-au încheiat.

Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, Ioan Ovidiu Sabău este antrenorul dorit de conducerea Universității Cluj. Aceasta este o dorință mai veche de-ale lui Radu Constantea, care a mai încercat și în trecut să-l facă pe Sabău să revină în antrenorat.

Prima rundă de negocieri

ProSport a aflat că Sabău a avut astăzi o primă rundă de negocieri cu președintele Universității Cluj. Cei doi au discutat datele unui posibile colaborări și condițiile de principiu în care Sabău ar prelua echipa în calitate de antrenor principal.

Fostul internațional al dori să-l aducă în staff-ul său pe Sandu Tăbârcă, care a activat inclusiv în cadrul FRF, fiind secretar general în Comisia Tehnică și secund la naționala under 21. Ca antrenor, acesta a mai pregătit Gloria Bistrița, Rapid și a fost director tehnic la Universitatea Craiova sau FC Brașov.

Marți este discuția hotărâtoare

Din sursele ProSport, discuția finală dintre Ioan Ovidiu Sabău și Radu Constantea va avea loc marți. În condițiile în care oficialul Universității Cluj și tehnicianul se vor pune de acord privind condițiile colaborării, Sabău ar urma să devină noul antrenor al Universității Cluj, cu un contract până la finalul sezonului, în care obiectivul va fi salvarea echipei de la retrogradare.

Eugen Neagoe, antrenorul care încă e legat de U Cluj, își dorește să plece la Universitatea Craiova, care-l dorește insistent pentru a-l înlocui pe Mirel Rădoi.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cine va fi ELIMINAT de la ”Insula Iubirii”. Ispitele le-au făcut fenta, iar noi am aflat totul!
Cine va fi ELIMINAT de la ”Insula Iubirii”. Ispitele le-au făcut fenta, iar noi am aflat totul!
Mohamed Salah, ”prezentat” la noua echipă
Mohamed Salah, ”prezentat” la noua echipă
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă:
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte…
S-a transformat total: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Solista arată FABULOS acum, după ce a dat jos peste 50 de kg
S-a transformat total: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Solista arată FABULOS acum, după ce a dat jos…
Cutremur în showbiz! Reghecampf a câştigat procesul cu Prodanca, impresara e bună de plată
Cutremur în showbiz! Reghecampf a câştigat procesul cu Prodanca, impresara e bună de plată
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
De ce vin turişti din China, Coreea sau Australia să înveţe limba română. Cursul costă 750 de euro
De ce vin turişti din China, Coreea sau Australia să înveţe limba română. Cursul costă 750 de euro
Descoperire SUMBRĂ despre COPIII din familiile care se MUTĂ DES
Descoperire SUMBRĂ despre COPIII din familiile care se MUTĂ DES
Imagini superbe cu delegaţia României, la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice 2024! Spectacol pe Sena
Imagini superbe cu delegaţia României, la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice 2024! Spectacol pe Sena
Am aflat CINE e noul iubit al Emei Uta! Va zbura în Mykonos unde e ea, dar și Alex Bodi cu iubita + milionarul Pescobar. Numele lui e în comentarii
Am aflat CINE e noul iubit al Emei Uta! Va zbura în Mykonos unde e ea, dar și Alex Bodi…
Intră banii în conturile românilor până pe 15 octombrie. S-a dat ordinul de la stat
Intră banii în conturile românilor până pe 15 octombrie. S-a dat ordinul de la stat
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont că sunt în public
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont că sunt în public
Cum te poți bucura de gaming la rezoluție 4K?
Cum te poți bucura de gaming la rezoluție 4K?
Încep Jocurile Olimpice de vară de la Paris. Cine sunt cei 106 sportivi care reprezintă România și ce șanse au la medalii
Încep Jocurile Olimpice de vară de la Paris. Cine sunt cei 106 sportivi care reprezintă România și ce șanse au…
Fostul fotbalist brazilian Zico, jefuit la Paris de bunuri în valoare de 500.000 euro
Fostul fotbalist brazilian Zico, jefuit la Paris de bunuri în valoare de 500.000 euro
Poți obține PERMISUL AUTO dacă nu ai luat BAC-ul? Câte clase îți trebuie?
Poți obține PERMISUL AUTO dacă nu ai luat BAC-ul? Câte clase îți trebuie?
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în aeroport
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în aeroport
×