Povestea specială pentru succesul FCSB: Capodopera lui Șut și imponderabilitatea lui Târnovanu

Povestea specială pentru succesul FCSB: Capodopera lui Șut și imponderabilitatea lui Târnovanu
Foto SPORT PICTURES

FCSB a câștigat, duminică, derby-ul cu Universitatea Craiova, scor 1-0, și a încheiat sezonul regulat al Superligii pe prima poziție, cu 2 puncte în fața clasatei de pe locul secund, CFR Cluj, cele două echipe fiind principalele favorite pentru un nou titlu de campioană a României.

Roș-albaștri sunt campionii en-titre, în timp ce echipa ardeleană a cucerit ultimul titlu de campioană în sezonul 2021-2022, al cincilea an la rând.

Mihai Stoica: „Capodopera lui Șut și imponderabilitatea lui Târnovanu”

Oficialul FCSB, Mihai Stoica a punctat ce s-a aflat în spatele succesului din ultima etapă, în care Adrian Șut a dat golul victoriei, dar și impactul pe care l-au avut cei din Peluza Nord, unii dintre aceștia prezenți chiar și la antrenamentul dinaintea meciului cu Universitatea Craiova.

„Meciul de aseară are o poveste specială. Începută sâmbătă, o dată cu apariția Peluzei Nord la ultimul antrenament, continuată cu capodopera lui Adrian Șut și încheiată cu imponderabilitatea lui Ștefan Târnovanu și tackling-urile la sacrificiu ale unor fotbaliști care probabil mai aveau battery 2%.

Dar aveau în spate băieții care i-au vizitat sâmbătă la bază. Și încă vreo câteva mii de prieteni ai lor”, a scris Mihai Stoica, oficialul FCSB pe contul său de Facebook.

FCSB, derby cu Rapid în prima etapă a play-off-ului

FCSB va juca, pe teren propriu, în prima etapă a play-off-ului Superligii, meciul fiind programat duminică, 16 martie, de la ora 21:00. Celelalte două partide ale etapei vor avea loc astfel: vineri, ora 20.00, Universitatea Craiova – Universitatea Cluj, respectiv, sâmbătă, ora 21:00, CFR Cluj – Dinamo.

Următoarele meciuri ale FCSB din turul play-off-ului sunt: Dinamo – FCSB (etapa 2), FCSB – U Cluj (etapa 3), Universitatea Craiova – FCSB (etapa 4) și FCSB – CFR Cluj (etapa 5).

Potrivit lui Gabi Balint, FCSB și CFR Cluj sunt principalele favorite la titlu, iar actualul sezon a fost unul în care totul s-a „jucat” până în ultima etapă. „Favorită la titlu era și înainte, chiar dacă pierdea cu Universitatea Craiova, tot favorită rămânea. Anul ăsta am zis că se joacă până în ultima etapă. CFR Cluj și FCSB sunt primele favorite, după aceea vin celelalte”, a declarat Gabi Balint, la Digi Sport.

FCSB, schimbări înainte de returul optimilor de finală ale Europa League

Până la startul play-off-ului, FCSB va juca împotriva lui Olympique Lyon în returul optimilor de finală ale Europa League, meciul fiind programat joi, de la ora 22:00, pe Groupama Stadium.

În turul optimilor, FCSB a pierdut, scor 1-3, singurul gol al campioanei României fiind marcat de Băluță, în minutul 68, care a egalat situația, după ce Tagliafico a marcat în minutul 30. Echipa franceză, antrenată de Paulo Fonseca, și-a asigurat victoria după „dubla” lui Fofana, din minutele 86 și 89.

Becali s-a sucit și a anunțat echipa cu care va aborda returul cu Lyon. „Până la urmă, știi ce? Cu Lyon vor juca tot jucătorii ăia. Edjouma, Baba, Chiricheș, Dawa, Ngezana, Crețu, Musi, Ștefănescu, Băluță” a spus Gigi Becali.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania