Povestea emoționantă a fotbalistului Rareș Ispas. În copilărie a făcut naveta zilnic, timp de 5 ani, 100 de kilometri dus-întors, pentru a juca fotbal la CFR Cluj, iar la 12 ani a rămas fără tată | SPECIAL

Povestea emoționantă a fotbalistului Rareș Ispas. În copilărie a făcut naveta zilnic, timp de 5 ani, 100 de kilometri dus-întors, pentru a juca fotbal la CFR Cluj, iar la 12 ani a rămas fără tată | SPECIAL
  • Publicat:

Venit în urmă cu o lună și jumătate la Politehnica Iași, după ce și-a reziliat contractul cu Sepsi Sf. Gheorghe, fundașul stânga Rareș Ispas are o poveste de viață emoționantă. Fotbalistul în vârstă de 23 de ani și-a sacrificat copilăria pentru fotbal, făcând naveta zilnic, 100 de kilometri dus-întors, la 12 ani și-a pierdut tatăl, dar în ciuda greutăților nu s-a lăsat doborât. Din contră, obstacolele apărute în viață l-au întărit și mai mult și l-au făcut să viseze cu ochii deschiși la o carieră frumoasă în fotbal.

”Am făcut naveta zilnic, timp de 5 ani, 100 de kilometri dus-întors”

Noul fundaș stânga al Politehnicii Iași s-a născut în comuna clujeană Cămărașu, situată la aproximativ 50 de kilometri de municipiul Cluj-Napoca.

De mic copil a iubit fotbalul și a bătut mingea în curtea casei sau la școală, iar talentul și pasiunea pentru sportul rege nu au trecut neobservate. Profesorul de sport de la școala din Cămărașu l-a remarcat, l-a băgat în echipa școlii, iar Rareș Ispas a început să se afirme încă din primii ani la numeroasele competiții la care a participat. Inclusiv la Cluj, acolo unde a fost ”ochit” de către un antrenor de la juniorii CFR-ului și adus în Gruia.

Rareș își amintește cu plăcere de ziua în care directorul școlii din comuna natală, care îi era și profesor de sport, i-a spus că antrenorul de la Centrul de Copii și Juniori al clubului CFR Cluj vrea să-l vadă la antrenamente. A fost momentul care i-a schimbat viața.

”Când eram mic jucam fotbal non-stop. Și acasă, și la școală, băteam mingea peste tot. Iar directorul școlii din comuna Cămărașu, care era și profesorul de sport, m-a remarcat. Participam la mai multe competiții sportive cu echipa școlii, mergeam prin țară în turnee, iar la Cluj am avut un turneu în sală. Un antrenor de la CFR, domnul Zoli, m-a remarcat și a vorbit cu profesorul meu de sport să vin la Cluj. Eram eu, verișorul meu, născut tot 2000 și încă un băiat pe care antrenorul de la CFR Cluj ne-a vrut la antrenamente.

Domnul profesor ne-a spus despre discuția cu antrenorul de la CFR, am vorbit cu părinții, dar vă dați seama că nu prea voiau să ne lase la început. Eram mici, aveam 9 ani. Până la urmă au acceptat. Și a fost cea mai bună decizie. Timp de 5 ani am făcut naveta zilnic, 50 de kilometri dus, 50 întors. Până la 14 ani. Mai am un verișor care a făcut și el fotbal, dar din păcate el s-a retras la 18 ani. Am avut noroc cu un unchiul meu, care ne-a dus pe amândoi la Cluj, zilnic, cu mașina. El ne ducea, el ne aducea”, povestește Rareș Ispas pentru ProSport.

Își făcea temele în mașină, pentru a merge la fotbal

În ciuda greutăților, copilul de atunci nu a vrut niciodată să renunțe la visul său de a ajunge fotbalist. Își făcea temele în mașină, a renunțat la copilărie, la serile petrecute cu copiii de vârsta lui în comună, toate din dragoste pentru fotbal. Au fost și ierni vitrege petrecute pe drumuri, dar nimic nu l-a oprit.

”A fost greu, am făcut multe sacrificii, dar niciodată nu m-am gândit să renunț, pentru că îmi doream să joc fotbal. Visam să ajung la echipa de seniori, să joc în Liga I, la echipa națională, să ajung cât mai sus posibil. Acum, când mă uit înapoi, mă felicit că nu am renunțat, indiferent cât de greu mi-a fost. Îmi făceam temele în mașină, ajungeam târziu acasă, dar pentru mine era important că făceam ceea ce îmi plăcea de mic. A fost decizia corectă luată și nu regret nimic”, a completat Ispas.

Drama trăită la 12 ani

La vârsta de 12 ani, actualul fotbalist al Iașiului a trăit drama vieții lui, rămânând fără tată într-un moment în care avea poate cea mai mare nevoie de sprijinul părintelui său. Nici acest moment delicat nu l-a doborât, însă, ba chiar l-a călit și mai mult pentru viață.

”Am avut momente foarte grele, chiar mi se face pielea de găină când povestesc de acele vremuri. Dar niciodată nu s-a pus problema să renunț. Mi-a plăcut atât de mult, că nu am vrut să renunț! Acum e o satisfacție că am ajuns la Liga I și sunt mândru de ceea ce am realizat până în acest moment. Familia mea a fost și este foarte importantă. Mi-a fost mereu alături și m-a susținut cu tot ce au putut ei de când am fost mic. Cel mai greu moment a fost când tatăl meu a murit, eram foarte mic. A avut o perioadă grea, era bolnav, iar eu am mers în continuare la antrenamente și niciodată nu m-am oprit. Continuam să merg la fotbal, la CFR Cluj. Acela a fost un moment foarte greu, pentru că simțeam că nu mai dau același randament la antrenamente.

Și antrenorul meu simțea asta, voia să mă scoată uneori din antrenament, să mă lase, dar eu nu am vrut, am mers mai departe. Mama m-a încurajat mult și îi mulțumesc din suflet. E mândră de mine acum și cu siguranță și tata, de acolo, de unde e, este mândru de mine. Și o să încerc să îl fac mândru în continuare, să ajung cât mai sus în carieră”, spune cu voce tremurândă și cu lacrimi în ochi Rareș Ispas, un copil maturizat poate prea repede.

”Copiii care iubesc fotbalul să nu renunțe niciodată la visul lor, indiferent de greutățile care se ivesc”

Fundașul stânga de doar 23 de ani al Politehnicii Iași speră să fie un exemplu și pentru alți copii aflați în situația sa. Și le transmite să nu renunțe la visul lor dacă iubesc fotbalul cu adevărat.

”Copiilor care poate trec prin situația mea și au de făcut naveta zilnic pentru a merge la fotbal sau poate au alte probleme, piedici, le spun să nu renunțe la visul lor. Să creadă în ei, să creadă în visul lor și să meargă mai departe! Să viseze cu ochii deschiși, să muncească pentru obiectivele lor. Fără muncă nimic nu se poate. Eu cu acest gând merg tot timpul mai departe. Dacă muncești non-stop pentru visul tău, mai devreme sau mai târziu vei realiza ce ți-ai propus. În ziua de azi au evoluat mult lucrurile, sunt alte condiții, alte vremuri. Pentru mine nu a fost chiar atât de ușor, dar nu mă plâng și nu m-am plâns niciodată. A fost chiar frumos și mă bucur de tot ce am trăit”, transmite Rareș Ispas.

A lucrat cu Dorinel Munteanu la Reșița

La 19 ani, fundașul stânga al formației din Copou a plecat împrumut la CSM Reșița, unde nu a apucat însă să joace decât două partide, campionatul fiind întrerupt din cauza pandemiei de Covid-19.

”La 19 ani am plecat împrumut la Reșița, pentru că la CFR Cluj simțeam că nu am șanse. Era foarte greu, ținând cont de faptul că acolo juca Mario Camora. E incredibil cât de longeviv poate să fie Mario! Am plecat împrumut la Reșița pentru 6 luni, dar am stat doar 3 luni și am jucat doar două meciuri, pentru că a venit pandemia. Acolo l-am avut antrenor pe domnul Dorinel Munteanu, care m-a ajutat foarte mult din punct de vedere fizic. Un antrenor foarte bun și un caracter deosebit. După aceea am jucat la Comuna Recea, iar în 2021 am ajuns la Sepsi Sf. Gheorghe, unde am jucat aproape 50 de partide”, spune Ispas.

”Am plecat de la Sepsi pentru că nu voiam să stau în tribune și să-mi iau banii. La vârsta asta e important să joci”

Rareș a explicat motivul pentru care a plecat de la Sepsi, echipă cu care a câștigat Cupa României și Supercupa.

”Am decis să vin la Poli Iași, în această vară, pentru că nu mai intram în vederile domnului Liviu Ciobotariu. Domnul președinte Cornel Șfaițer m-a dorit, la fel și domnul Leo Grozavu și am hotărât să vin la Poli. Nu știu din ce motive nu am mai intrat în calcule la Sepsi. În cantonamet am jucat în toate meciurile amicale, chiar am făcut-o bine, am vorbit cu domnul Ciobotariu și mi-a spus că m-am pregătit foarte bine, că sunt un băiat extraordinar. Dar când ne-am întors acasă am avut Supercupa României, meci la care mă așteptăm să joc, iar la stadion mi s-a spus că voi sta în tribune, că nu sunt nici măcar în lot. Atunci deja am avut un semn de întrebare că ceva nu e în regulă. Și nu am mai prins lotul.

Atunci vorbit cu domnul președinte Hadnagy, să facem cumva să plec, pentru că nu avea rost să rămân la echipă, din moment ce nu prind nici măcar lotul”, a mai spus Ispas, care nu vrea să păcălească fotbalul, să stea în tribune și să-și ia salariul: ”Nu voiam să stau degeaba, să-mi iau banii și să stau în tribune. Când ești tânăr ai nevoie să joci, e important să ai meciuri în picioare. La Sepsi chiar am jucat, timp de doi ani, vreo 50 de meciuri în total, m-am simțit foarte bine și le mulțumesc tuturor din acea familie. M-au ajutat să cresc acolo, dar am luat decizia de a venit la Iași și chiar nu regret. Aici mă simt extraordinar. Am semnat pe trei ani cu Poli și sper să-mi duc contractul la bun sfârșit, să joc cât mai mult aici și să avem rezultate”.

Visul: echipa naționale

Ca orice copil care se apucă de fotbal, Rareș Ispas visa încă din copilărie să joace în prima ligă și să ajungă la echipa națională. Un prim vis i s-a împlinit, ba chiar a câștigat și trofee cu echipele de club, iar acum privește cu încredere spre echipa națională.

”Normal că mă gândesc la echipa națională. Doamne ajută! E un vis de mic copil. De când m-am apucat de fotbal visez să joc la echipa națională, să-mi reprezint țara. Cred că orice copil își dorește asta. Chiar mă gândesc la echipa națională și sper ca pe viitor să fiu într-o zi acolo. Este ceva unic să reprezinți România. La tineret am trei selecții, cu Suedia, Olanda și Spania, sper să ajung și la Naționala mare”, speră fundașul stânga al Iașiului.

”Vrem să spargem gheața în Copou, chiar în meciul cu Petrolul”

Poli Iași a câștigat trei meciuri în acest sezon, însă toate pe teren străin, primul succes în Copou lăsându-se așteptat. Ispas spune că echipa ieșeană este capabilă să câștige meciul cu Petrolul de luni, din etapa a 11-a și să prelungească seria invincibilității începută cu acel succes la Cluj, 2-0 cu Universitatea.

”Am legat trei meciuri fără înfrângere, e un moment bun pentru noi. Este un punct de plecare, sperăm să urmeze și alte victorii. Acum ne dorim să câștigăm pe teren propriu, să spargem gheața, pentru că nu am câștigat niciun meci încă în Copou. Cu siguranță putem câștiga în fața Petrolului. Ne dorim din suflet să luăm 3 puncte acasă pentru noi, pentru suporteri, pentru club. Eu simt echipa foarte bine, părerea mea că avem o echipă foarte bună, doar că suntem mulți băieți noi și poate e nevoie de puțin timp până de acomodăm. Muncim foarte bine la antrenamente și eu zic că în următoarele meciuri vorm fi din ce în ce mai bine. Și ca joc, sper și ca puncte în clasament. În ceea ce mă privește, mă simt foarte bine la Iași, m-am integrat din prima zi la Poli și le mulțumesc colegilor și antrenorilor. Mă bucur că joc, pentru că de asta am venit la Iași, să joc și să ajut echipa”, a conchis Rareș Ispas.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
Obligație totală în România. S-A DAT ORDIN direct de la Guvern: Deja avem o creştere
Obligație totală în România. S-A DAT ORDIN direct de la Guvern: Deja avem o creştere
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…