Poli Iași nu se regăsește nici sub comanda lui Vasile Miriuță. Acesta a pierdut pentru prima dată în fața propriilor suporteri, în vreme ce echipa a ajuns la șase înfrângeri consecutive, fiind pe poziția a 15-a, penultima. De cealaltă parte, UTA se află pe locul 10.
Texeira șutează de la distanță, dar mingea trece puțin pe lângă poarta apărată de Gorcea.
După o combinație spectaculoasă, mingea ajunge în flancul stâng, la Costache, care trimite în fața porții, de unde Zsori înscrie elegant, cu călcâiul
Samayoa reia spre poartă după o lovitură de la colțul terenului, mingea este respinsă de Gorcea și revine la fundașul central, care trimite peste din a doua încercare.
Stefanovici reia spre poartă o minge centrată din flancul stâng, dar mingea trece la mare distanță.
Tsouka ia o acțiune pe cont propriu în flancul stâng și centrează în fața porții, de unde Ghezali reia defectuos. Mingea trece pe lângă.
Roman reia cu capul din interiorul careului, după o gafă din defensiva „Bătrânei Doamne”, dar Gorcea reține fără emoții.
Gorcea scapă mingea centrată din corner, dar Samayoa nu reușește să profite.
Poli Iași: J. Fernandez – Adăscăliței, G. Soares, Samayoa, Ispas – Tănasă, Gouet, Marchioni, Tailson – Roman, Camara
Rezerve: Ailenei, Creț, Umar, C. Silva, Niga, Bordeianu, Teixeira, Ștefanovici, Ciobanu
Antrenor: Vasile Miriuță
UTA: Gorcea – Tsouka, Conte, Poulolo, Mabea – Hrezdac, C. Mihai, Danciu – Ghezali, Costache, Cristea
Rezerve: Roșu, Dussaut, Râpă, Olar, Trif, Van Durmen, Matei, A. Dragoș, Zsori
Antrenor: Mircea Rednic
Poli nu dă semne de viață nici cu Vasile Miriuță pe bancă. Ajunsă deja la al treilea antrenor în acest sezon, echipa din Copou merge din rău în mai rău și se îndreaptă cu pași apăsați spre Liga 2.
La primul meci cu Miriuță pe teren propriu, Iașiul a suferit un nou eșec, al șaselea consecutiv, 0-1 (0-0) cu UTA Arad, în etapa a 25-a a SuperLigii. Moldovenii au ajuns, astfel, la zece etape consecutive fără victorie, interval în care au luat doar două puncte!
Miriuță a avertizat la conferința de presă dinaintea meciului că jucătorii care nu pun osul vor trece pe bancă. Și s-a ținut de cuvânt. Noul antrenor al Iașiului a început duelul cu UTA cu căpitanul Mihai Bordeianu pe bancă, iar un alt veteran al echipei, Florin Ilie, nici nu a prins lotul. În schimb, Miriuță l-a titularizat în premieră pe puștiul Matei Tănasă, fost la FCSB. Totodată, tehnicianul Iașiului l-a ”uns” căpitan, inexplicabil, pe unul dintre cei mai contestați jucători din acest sezon, guatemalezul Samayoa.
”Revoluția” lui Miriuță nu a dat însă roade, iar Poli a arătat la fel de palid. Prima repriză cu UTA a fost modestă, fără ocazii notabile de poartă, ambele echipe mulțumindu-se să nu ia gol. Arădenii au fost totuși ceva mai prezenți în jumătatea adversă, iar Costache (5) și Ghezali (35) le-au dat ceva emoții moldovenilor.
Ieșenii au fost mai activi în ofensivă în partea a doua, însă fără să concretizeze și pe tabelă. Ștefanovici a fost aproape de gol în minutul 52, dar a trimis alături din vole, iar zece minute mai târziu a venit rândul stoperului Samayoa să iroseasză o șansă bună. Acesta a trimis în portarul Gorcea, după un corner, balonul i-a revenit, dar nu a nimerit poarta din doi metri!
Pe fondul jocului mai bun al Iașiului, UTA a dat lovitura, în minutul 79. Costache a centrat din partea stânga în fața porții, iar maghiarul Szori, introdus inspirat de Mircea Rednic în partea a doua, a înscris din cinci metri, cu călcâiul.
Ieșenii au căzut după pimirea golului și nu au avut forța nici măcar să egaleze, deși au avut o bună oportunitate prin Teixeira (90).
Un nou eșec pentru trupa din Copou, al șaselea consecutiv, iar situația grupării moldave devine tot mai critică. Poli a ajuns pe penultimul loc în clasament, cu 22 de puncte, iar jocul modest al echipei îmbracă perspectivele în culori sumbre.
De cealaltă parte, UTA obține trei puncte mari în Copou, face 30 de puncte și urcă pe locul 10 în clasament.
În etapa viitoare, a 26-a, UTA va juca acasă cu CFR Cluj, iar Poli Iași va avea un meci de foc la Cluj, cu liderul Universitatea.
Știrea inițială
Meciul Poli Iași – UTA Arad are loc în etapa 25 din Superliga, sezonul 2024 – 2025, iar partida este Live Video Online pe www.prosport.ro.
De asemenea, duelul din Copou poate fi urmărit și la televizor pe posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
Poli Iași și UTA Arad, formații care în sezonul 2024 – 2025 au ca obiectiv evitarea retrogradării, se duelează, joi, 6 februarie 2025, în etapa 25 a campionatului.
Înaintea acestei confruntări, Poli Iași este penultima clasată din Superliga, cu doar 22 de puncte. Moldovenii nu reușesc să se redreseze nici sub comanda noului antrenor, Vasile Miriuță, și au ajuns deja la 5 înfrângeri consecutive bifate în campionat. În runda precedentă, Poli Iași a fost învinsă fără drept de apel de Universitatea Craiova, scor 1-4 pe stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie.
De partea cealaltă, nici UTA Arad nu se află într-o postură grozavă. Fotbaliștii lui Mircea Rednic sunt pe locul 12 în clasament, cu 27 de puncte. Iar în runda precedentă, „Bătrâna doamnă” a obținut doar o remiză din deplasarea cu FC Hermannstadt, scor 0-0.
La capitolul dueluri directe, Poli Iași și UTA Arad vor fi la a treia confruntare din actuala stagiune. În turul sezonului regular, cele două formații au remizat la Arad, scor 0-0. Ulterior, UTA și Poli s-au întâlnit și în grupele Cupei României, de data aceasta la Iași, însă confruntarea s-a încheiat tot cu un rezultat de egalitate, 1-1.
Poli Iași: J. Fernandez – Adăscăliței, G. Soares, Samayoa, Ispas – Marchioni, Gouet – Gheorghiță, Roman, Tailson – S. Camara Rezerve: Ailenei, Creț, M. Tănasă, Umar, C. Silva, Bordeianu, Ștefanovici, Teixeira, D. Ciobanu, V. Ilie Antrenor: Vasile Miriuță
UTA Arad: Iliev – Dussaut, Conte, Poulolo, Trif – Ghezali, Hrezdac, Mihai, Danciu – Costache, Omondi Rezerve: R. Cristea, A. Dragoș, Gorcea, Hodosan, Mabea, A. Matei, C. Râpă, Taroi, Tsouka, Van Durmen, Zsori Antrenor: Mircea Rednic
Stadion: „Emil Alexandrescu” Arbitru: Găman George Cătălin (Craiova). A1: Artene Ovidiu (Vaslui – Vaslui). A2: Ilinca Cristian Daniel (Craiova) Arbitru VAR: Trandafir Cristina Mariana (Bucureşti). Asistent VAR: Porumbel Valentin (Olteniţa)
La conferința de presă premergătoare jocului de joi, Vasile Miriuță nu a mai rezistat și le-a transmis un mesaj tranșant fotbaliștilor săi:
Toată lumea era cu capul în pământ la Craiova, în minutul 2, când am luat gol. Măi, tată, mai sunt încă 88 de minute! Care-i problema că am luat gol? Trebuie să luptăm, să întoarcem rezultatul. Când am luat golul trei la Craiova, în minutul 47, m-am uitat la echipa mea și am crezut că a anunțat că s-a întâmplat o tragedie, că a murit cineva din partea noastră! Le-am spus jucătorilor «Măi, fraților, ridicați capul!». Nu suntem în situația de a umbla la costume la patru ace. Trebuie să luăm salopeta și târnăcopul în mână! Să muncim, să fim umili. Care dorește acest lucru vine lângă mine, în barcă. Care nu, stă în tribună sau pe bancă. Cine nu e alături de mine rămâne afară! Salopeta, lopata, hârlețul, toporul, umili, și la luptă! Numai așa ne salvăm! Pe mine mă interesează doar ca Poli Iași să rămână în Divizia A. Dacă nu alergi, nu joci la Miriuță! Eu trebuie să găsesc 14 jucători cu care mă duc la luptă. Am pățit asta la Sibiu, m-am dus cu 14 jucători în play-out. Dar ăia 14 trebuie să fie trup și suflet pentru clubul ăsta! O să-i găsesc pe ăia 14-15 până în play-out și o să mă duc la luptă. Ceilalți, să mă înjure că nu joacă. Antrenorii s-au tot schimbat aici, trebuie să se schimbe și jucătorii! Am fost vultur toată viața, vultur voi muri! În afară de Dumnezeu, de nimic nu mi-e frică. Poate un pic de nevastă-mea. (n.r. – glumind)”, a declarat antrenorul lui Poli Iași.
Din tabăra adversă, Mircea Rednic a tras și el un semnal de alarmă și a spus că vrea victoria:
Nu vreau scuze, mergem la Iași și ne dorim să câștigăm cu băieții pe care îi am la dispoziție, sunt sigur că ne descurcăm. Pe de altă parte, sunt și îngrijorat. Dacă ar fi să fac o analiză la ce s-a întâmplat până acum și am fi transformat măcar jumătate dintre ocaziile pe care le-am avut, eu zic că mai aveam vreo 6-7 puncte în clasament. Nu dau vina pe ghinion, pe accidentări, dar trebuia, cred eu, să ne mișcăm mai repede”, a punctat tehnicianul lui UTA Arad.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER