Poli Iași, învinsă de Știința Miroslava într-un meci amical. Leo Grozavu testează o extremă de 20 de ani de la CFR Cluj

Poli Iași, învinsă de Știința Miroslava într-un meci amical. Leo Grozavu testează o extremă de 20 de ani de la CFR Cluj
  • Publicat:

Politehnica Iași a disputat, marți dimineață, în Copou, un meci amical în compania formației de Liga 3 Știința Miroslava, dispută în care antrenorul Leo Grozavu a folosit, în linii mari, jucători care au evoluat mai puțin sau deloc la Arad, cu UTA.

Poli Iași, învinsă de Știința Miroslava într-un meci amical. Leo Grozavu testează o extremă de 20 de ani de la CFR Cluj

Sub privirile mai multor titulari din meciul de la Arad, elevii lui Leo Grozavu au cedat cu 1-2 (0-1) în fața Științei.

Ajuns la 25 de ani, Vlad Danale, fost mijlocaș al Politehnicii Iași, a arătat o mare poftă de joc și a reușit să înscrie din nou pentru echipa sa, la fel cum a făcut-o și în Cupa României, dar și în primele meciuri amicale. Danale a deschis scorul pentru Miroslava, în ultimul minut al primei reprize, după ce a transformat o lovitură liberă de la marginea careului, lateral stânga.

Știința și-a majorat avantajul în minutul 51 prin Abraham, pe un contraatac, iar Poli a marcat la ultima fază a partidei prin Alex Hrib, dintr-un penalty obținut de Istratie.

Raul Haiduc, de la CFR Cluj, în probe la Poli Iași

Până la marcarea golului, echipa lui Leo Grozavu și-a creat câteva bune ocazii, cele mai clare fiind bara lui Haiduc (72, din centrarea lui Itu) și șutul puternic al lui Antonio Dumitru scos de sub transversală de portarul Sârghi (83).

În acest meci, antrenorul Leo Grozavu l-a testat și pe tânărul de 20 de ani Raul Haiduc, o extremă dreapta ce aparține de CFR Cluj. Născut pe 9 octombrie 2000 la Gherla, în județul Cluj, Haiduc a lăsat o bună impresie și va mai fi testat în Copou în următoarea perioadă.

Antrenorul Leo Grozavu a folosit următorii jucători: Celeadnic – Tincu, Florin Ilie, Samayoa, Ștefanovici – Vașvari (Farcaș 60), Mogoș (Hrib 60), Itu (Mogoș 80) – Haiduc (Istratie 73), Robert Ion (Antonio Dumitru 60), Hlistei.

Aflați și ei pe bancă, portarul Risto Jankov și mijlocașul Andrei Ciobanu nu au fost folosiți, cei doi efectuând un antrenament după meci, alături de ceilalți componenți ai lotului.

De cealaltă parte, antrenorul Științei Miroslava, Tibor Selymes, a început meciul în formula Ciofu – Bogleș, Ungurenașu, Mihăeș, Iurașcu – Alima, Gău – Danale, Abraham, Botezatu – Nemțanu, iar după pauză au mai intrat Sârghi, Saizu, Niamțu, Bordeianu, R.Costin, Vereștiuc, Corobuță, Manea, Sonea, Taciuc, Achiței, Priviritoghița, Gafton.

Dacă Poli Iași are patru meciuri jucate în Superliga, Știința Miroslava este în plină perioadă de pregătire. Echipa lui Tibor Selymes a pierdut primul meci oficial al verii, 1-2 cu Șomuz Fălticeni, contând pentru turul I al Cupei României, iar în amicale ale victorii pe linie: 2-0 cu Rapid Brodoc (Liga 3), 9-2 cu Tonmir Iași (Liga a 4-a) și 2-1 cu Politehnica Iași (Superligă).

Poli a pus biletele în vânzare pentru duelul cu CSU Craiova

Politehnica Iași a înregistrat o victorie și trei înfrângeri în primele patru etape ale SuperLigii și ocupă locul 14 în clasament, cu 3 puncte. În următoarea rundă, a 5-a, echipa pregătită de Leo Grozavu va juca pe propriul teren cu CS Universitatea Craiova, sâmbătă, 12 august, de la ora 21.30.

Clubul din Copou a anunțat punerea în vânzare a biletelor pentru partida cu Craiova. Cele mai ieftine bilete sunt cu acces la Peluza A, Tribuna A și Tribuna B – 20 lei, iar un tichet la Tribunele 0A, 0B, A4 și A8 costă 40 lei. La Tribuna 0, un bilet costă 80 lei, iar la fotolii – 300 lei.

Tichetele pot fi achiziționate online, precum și de la casele de bilete de la stadion, după următorul program:

Joi, 10 august

12.00 – 20.00 – Casa de bilete de la Peluza A

Vineri, 11 august:

12.00 – 20.00 – Casa de bilete de la Peluza A

Sâmbătă, 12 august

12.30 – 20.30 – Casa de bilete de la Peluza A

17.00 – 20.30 – Casa de bilete de la Tribuna A

Copiii au acces gratuit, însoțiți de un adult, în sectorul Family Zone de la Tribuna A, în limita locurilor disponibile, pe baza unui tichet cu valoare 0, eliberat la casele de bilete.

De asemenea, abonamentele pentru sezonul în curs pot fi procurate și în această săptămână, până miercuri, 9 august, în intervalul orar 16.00 – 20.00, de la casa de bilete de la Peluza A a Stadionului din Copou.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare