Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Poli Iași – FC Hermannstadt 0-2, în etapa a 23-a din Superliga. Sibienii se impun în Copou după golurile lui Ianis Stoica și Tiago Goncalves

Poli Iași – FC Hermannstadt 0-2, în etapa a 23-a din Superliga. Sibienii se impun în Copou după golurile lui Ianis Stoica și Tiago Goncalves

Poli Iași - FC Hermannstadt 0-2, în etapa a 23-a din Superliga. Sibienii se impun în Copou după golurile lui Ianis Stoica și Tiago Goncalves
Antoni Valeri Ivanov si Goncalves Tailson Pinto, Mihai Catalin Bordeianu, Arbitrul central Sorin Vadana in meciul de fotbal dintre Poli Iasi si AFC Hermannstadt Sibiu, contand pentru SuperLiga Superbet, desfasurat pe Stadionul Emil Alexandrescu din Iasi, sambata 25 ianuarie 2025. © FOTO: Tudi/SPORT PICTURES
16:26

Final de meci!

Centralul fluieră finalul partidei!

16:08

Min. 78: GOOOL HERMANNSTADT!

Tiago Goncalves majorează avantajul echipei sale!

15:46

Min. 54: GOOL HERMANNSTADT!

Ianis Stoica deblochează tabela în startul părții secunde!

15:11

PAUZĂ!

15:11

Min. 38: Gol anulat!

Tailson a marcat pentru ieșeni, dar VAR-ul a intervenit și golul a fost anulat pe motiv de ofsaid.

15:11

Min. 4: Gol anulat!

Ianis Stoica a deschis scorul pentru sibieni, dar reușita e anulată pe motiv de ofsaid.

14:24

START MECI!

Arbitrul fluieră începerea partidei!

14:16

Echipele de start

Poli: J. Fernandez – Soares, Samayoa, Da Silva, Ispas – A. Roman, Bordeianu, Marchioni – V. Gheorghe, Tailson, Gheorghiță

Hermannstadt: Căbuz – Balaure, Căpușă, Ionuț Stoica, Selimovic, Goncalves – Biceanu, Ivanov, Murgia – Chițu, Ianis Stoica

Meciul Poli Iași – Hermannstadt are loc în etapa 23 din Superliga, iar partida este Live Video Online pe www.prosport.ro.

De asemenea, duelul din Copou va fi transmis Live la TV pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.

Poli Iași – FC Hermannstadt Live Video Online în etapa a 23-a din Superliga

Se anunță un duel extrem de interesant între două echipe a căror formă este la poli opuși în acest moment. FC Hermannstadt vine după 7 partide consecutive fără înfrângere și a adunat 27 de puncte în 22 de meciuri. Cu o victorie în deplasare la Iași, elevii lui Marius Măldărășanu se pot gândi din nou la un loc în play-off.

De partea cealaltă, lucrurile nu stau deloc bine pentru Emil Săndoi, echipa sa pierzând ultimele trei partide. Nici scorul neverosimil din tur nu pare să îi dea prea multe șanse că va reuși să își monteze elevii atât de bine încât să spele rușinea din tur, atunci când Hermannstadt se impunea cu 6-2, marcând cele mai multe goluri într-un meci din istoria clubului din Sibiu.

De-a lungul timpului, cele două formații s-au întâlnit de 15 ori, Hermannstadt reușind 7 victorii, Poli Iași 4 victorii, în timp ce alte patru meciuri s-au încheiat la egalitate.

Emil Săndoi e conștient de superioritatea adversarului: „Va fi un joc dificil”

Va fi un joc dificil cu Hermannstadt, care a avut o strategie bună în ultimii ani. A fost o echipă fruntașă, aproape de play-off. Și-a păstrat nucleul de bază și a transferat atunci când a pierdut jucători. E o echipă cu omogenitate deosebită, poate cea mai mare din prima ligă. Eu am speranțe legate de joc. E mare nevoie de public. De fiecare dată când spectatorii au fost alături de noi, am avut evoluții bune”, a declarat Emil Săndoi la conferința premergătoare meciului.

De partea cealaltă, Marius Măldărășanu este cu gândul la play-off, după ce echipa sa a reușit rezultate foarte bune în ultimele meciuri, reușind o remiză cu FCSB în primul meci al anului.

Mai sunt 8 etape, fiecare meci are importanța lui. Da, ne batem pentru play-off. Nu este ușor, trebuie să bagi sub tine niște echipe foarte bune, care au avut un parcurs bun. Vorbim de Petrolul și de Sepsi, acum Rapidul și-a revenit… Ai trei echipe pe care trebuie să le bagi sub tine. Nu este imposibil, le-am spus băieților să ne uităm așa, cu coada ochiului, și spre în sus în clasament. Să nu uităm ce am trăit, prin ce am trecut, dar trebuie să rămânem echilibrați, pentru că două meciuri, două înfrângeri te pot duce iar în zona roșie”, a declarat tehnicianul sibienilor, potrivit DigiSport.

Echipele probabile

  • Poli Iași: Fernandez – Guilherme, Fl.Ilie, Samayoa, Atanaskoski – Gheorghiță, Roman, Gouet, Marchioni, Gheorghe – Tailson
  • FC Hermannstadt: Căbuz – Căpușă, I.Stoica, Bejan – Goncalves, Biceanu, Murgia, Ivanov, Balaure – Chițu, I.Stoica