Poenaru, în pericol de demitere de la UTA! Galeria, în război și cu „secundul” Dună: „Nu sunt tâmpit!”

Redactor:
Călin Mnerie
Poenaru, în pericol de demitere de la UTA! Galeria, în război și cu „secundul” Dună: „Nu sunt tâmpit!”
  • Publicat:

Suporterii arădeni i-au cerut din nou demisia lui Ilie Poenaru după eșecul intern (0-1) cu FC Argeș, însă Marin Dună a lămurit și condițiile în care se va produce despărțirea.

„Secundul” arădenilor a vorbit despre targetul fixat de șeful său fără licență împreună cu conducerea clubului și, pe cale de consecință, demisia sau demiterea nu e luată în calcule.

„Din ce am vorbit cu Poe și patronul echipei eu zic că rămâne. Așa a fost înțelegerea, asta mi-a spus Poe, șase puncte în cele trei meciuri, eu așa știu că e. E o situație tensionată, am mai trecut și ca jucător prin astfel de situații, e presiunea foarte mare. Fanii ne-au cerut demisia din nou, vom găsi soluții. Dar, dacă se ajunge la concluzia că asta e cea mai bună situație, nu ținem de scaun. Ne pare foarte rău că nu am reușit până acum să avem 5-6 puncte în plus. Ăsta e fotbalul, trebuie să știm să gestionăm lucrurile, să ieșim de aici. Le mulțumim fanilor că ne-au încurajat, chiar dacă au strigat demisia, e normal să fie supărați”, a spus Dună.

Dună: „Am făcut o paralelă între echipele ce nu au suporteri cu cele care au”

Acesta a văzut sau i s-a dus cunoștiință faptul că galeria UTA-ei a afișat un banner („Dună, se aude?”) în care l-a taxat pentru faptul că a spus în două-trei rânduri că indicațiile venite de pe margine nu se aud în teren din cauza vacarmului din tribune.

„S-a făcut un banner la adresa mea, dar s-a înțeles greșit. Eu am făcut referire la faptul că poate, între ghilimele, ar fi un handicap. Pentru că la Clinceni era stadionul gol, la fel și la FC Național, când eram jucător și se auzeau indicațiile. Dar nu am făcut referire sau nu am sugerat ca fanii să nu cânte, nu sunt tâmpit. Asta e ideea, asta am spus mereu că le mulțumim că ne încurajează, dar vorba românească are mai multe înțelesuri, ar fi culmea să spun că nu ne place.

Nu am spus că asta ar fi cauza principală a rezultatelor slabe, e o paralelă între echipele ce nu au suporteri cu cele care au. Îmi place cum cântă, eu ca fotbalist am jucat 16 ani la o echipă ce nu avea suporteri, iar când eram cu stadioane pline pline era bucurie imensă, cum e și acum. Eu îmi cer scuze dacă am fost înțeles greșit, dar în niciun caz nu am spus că mi-ar plăcea să nu strige, cine mă cunoaște știe că e adevărat.

Încă o dată, e minunat ce se întâmplă aici în tribune și încă o dată vă spun cu mâna pe inimă că ne pare foarte rău nu le putem oferi mai mult ca rezultate și ca joc supoterilor noștri”, a spus Marian Dună despre mesajul ultrașilor afișat în prima repriză, când a avut loc protestul împotriva abuzurilor comise de jandarmerie.

Timp de 45 de minute peluza a tăcut și a transmis tot printr-un banner: „Să cânte garda!”, dar și „Rămânem fermi și cu mentalitate ultra”.

Galeria „Bătrânei Doamne” a înțepat și conducerea clubului pentru lipsa de rezultate: „Singurul obiectiv: umplerea de buzunare, în timp ce echipa se îndreaptă spre retrogradare!”.

Doar că Alexandru Meszar, șeful de facto al arădenilor, nu a fost „atins” fiindcă nici nu a fost la meciul de aseară cu trupa lui Marius Croitoru.

 

 

Călin Mnerie / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…