Plecarea lui Boateng de la Dinamo e un subiect care ține pe jar atât suporterii „câinilor”, cât și acționarii clubului. Cu un contract ce expiră în vară, unul dintre cei mai valoroși fotbaliști ai formației din cursa pentru titlu în Superliga ezită să prelungească și e curtat cu oferte din străinătate.
Așa cum ProSport a dezvăluit aici în exclusivitate, există o ofertă din China pentru fundașul central de 29 de ani, cu un salariu de 50.000 de euro lunar, în condițiile el care cere dinamoviștilor 25.000 de euro pentru a continua în vestiarul alb-roșu. Ba mai mult, chinezii ar fi dispuși să ofere undeva la 500.000 de euro pentru un transfer în aceste zile, fără să mai aștepte terminarea contractului, în vară!
Însă, un mesaj categoric al fanilor venit chiar astăzi și un detaliu special ar putea să nuanțeze situația pentru Kennedy Boateng.
În ultima etapă din Superliga, cea intermediară, Kennedy Boateng a avut o evoluție remarcabilă. Încă una! Gol egalizator în ultimul minut al primei reprize, apoi iarăși gol egalizator, pentru 2-2, la doar patru minute distanță după ce adversarul revenea pe tabelă: impact ofensiv uriaș, fixând calea spre victoria 3-2 de pe terenul Farului Constanța!
La asta s-au adăugat 14 acțiuni defensive reușite și 8 ieșiri inspirate din apărare pentru stoperul care a fost nominalizat, evident, în Echipa Etapei 25 în Superliga.
Ca de obicei, timp de două zile, fanii au putut vota doar pe ProSport cine merită să fie Jucătorul Etapei 25 din Superliga, din cei 11 titulari ai formației ideale. Ei bine, votul lor reprezintă un mesaj categoric, cu semnificație aparte, în mijlocul discuțiilor despre plecarea lui Boateng de la Dinamo!
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F01%2FDinamo-e-gata-sa-rupa-negocierile-cu-Boateng-%E2%80%9ENu-ne-dam-peste-cap-pentru-el.jpg)
SURSA FOTO: FOTOMONTAJ PROSPORT
Asta pentru că, deși FCSB a obținut a doua victorie la rând în campionat, iar Darius Olaru a ieșit la rampă, deși Rapid s-a impus entuziasmant la Hermannstadt cu Denis Ciobotariu, Claudiu Petrila, dar mai ales Constantin Grameni în formă maximă, cu toate că Universitatea Craiova a câștigat după o fază creată sclipitor și finalizată de David Matei, niciunul din acești fotbaliști n-a putut să-i facă față lui Boateng când a venit vorba de afecțiunea fanilor!
Iată prin ce procent covârșitor de susținere a câștigat Kennedy Boateng de la Dinamo titlul de Jucătorul Etapei 25 în Superliga:
Dincolo de acest mesaj categoric al fanilor, există un detaliu care ar putea conta în decizia finală a fundașului privind continuarea carierei la Dinamo și acceptarea ofertei financiare din partea „câinilor” pentru prelungirea contractului, în ciuda faptului că este una net inferioară variantei din China, cel puțin.
Dacă și în trecut Kennedy Boateng le-ar fi mărturisit apropiaților că nicăieri nu s-a simțit mai bine ca în vestiarul lui Dinamo și trăind în România, comparând implicit cele două experiențe cu cele avute în Austria, la Ried, LASK Linz și Austria Lustenau, și în Portugalia, la Santa Clara, stoperul african a făcut o confesiune în exclusivitate pentru ProSport.
Acum puțin peste o lună, Kennedy Boateng a fost nominalizat cel mai bun stoper din campionatul nostru pe anul 2025 și, implicit, titular în Echipa Anului 2025 în Superliga pe baza evoluțiilor lui, etapă de etapă, evaluate în campania Stelele Superligii. Atunci, Boateng a oferit un interviu în exclusivitate pentru ProSport, cu ocazia căruia a furnizat și un detaliu care azi ar putea căpăta o nuanță puternică, în focul discuțiilor despre plecarea lui de la Dinamo și despre miza financiară.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F02%2FDINAMO-BUCURESTI-AFC-HERMANNSTADT-SIBIU-SUPERLIGA-SUPERBET-30.08.2025-scaled.jpg)
© FOTO:Gheorghe Fluster/SPORT PICTURES
Asta pentru că fundașul lui Dinamo a mărturisit: „Cea mai mare bucurie a mea de când am venit în România este să să petrec timp cu coechipierii mei”.
Poate părea puțin, în fața zecilor de mii de euro lunar despre care se discută, dar dacă legi asta de oportunitatea unui titlu cu Dinamo în România, din care la vară ar putea „țâșni” un transfer european consistent atât sportiv, cât și financiar, dar și de afecțiunea incontestabilă a suporterilor, e posibil ca situația să se nuanțeze măcar.