Dinamo riscă să-l piardă pe antrenorul Zeljko Kopic, iar administratorul special Andrei Nicolescu a făcut anunțul cu privire la clauza de reziliere.
Dinamo are un sezon excelent, comparativ cu precedentele, în care a fost în subsolul clasamentului și chiar și în Liga 2.
„Câinii” vor juca în play-off, cu șanse reale de a câștiga campionatul, chiar dacă nu pot evolua în cupele europene, din cauza faptului că sunt în insolvență. Principalul artizan al performanței din acest sezon este antrenorul Zeljko Kopic.
Tehnicianul croat a ajuns la un acord cu oficialii clubului pentru prelungirea contractului, dar a pus și o condiție: să nu existe clauză de reziliere. Diriguitorii grupării s-au conformat, dar sunt liniștiți, deoarece știu că Zeljko Kopic nu are de gând să plece, cel puțin nu la altă echipă din România.
„Kopic are contract cu noi pe încă trei ani, fără nicio clauză de reziliere. Nici vorbă să vină cineva, un alt club, să achite suma şi el să poată pleca! Kopic nu e de vânzare şi oricum el nu are de gând să plece.
Sigur că sunt, probabil, echipe care şi l-ar dori, dar Kopic e la Dinamo şi va rămâne la Dinamo”, a spus Nicolescu pentru Fanatik.
Aceasta este o primă veste bună pentru fanii dinamoviști, după anunțul cu privire la plecările, din vară, ale lui Astrit Selmani și Josue Homawoo. Secundul Florentin Petre a spus despre atacant că are mai multe oferte.
În runda precedentă, Dinamo a învins FC Hermannstadt, cu 2-0, pe teren propriu, iar în ultima etapă a returului sezonului regulat al Superligii va juca la Arad, cu UTA lui Mircea Rednic. Meciul este ultimul al etapei și va avea loc pe 10 martie, de la ora 20:00.
„Cred că am făcut un meci bun cu Hermannstadt. În prima parte am avut momente bune, am avut și multe greșeli. Au avut câteva situații adversarii noștri, am vorbit despre asta la pauză. Am înscris în partea a doua, două goluri foarte frumoase, am reușit să luăm cele trei puncte.
Avem presiune, cu siguranță. Aveam trei meciuri fără victorie. În primul rând, mai avem meciul de la Arad, un meci greu, cu un adversar dificil. Trebuie să facem cel mai bun meci posibil, să vedem pe ce loc suntem la început de play-off.
Tragem concluziile despre prima parte a sezonului și trasăm obiectivele pentru play-off. Știam că nu avem drept de participare în cupele europene. Asta nu ne împiedică să luptăm pentru fiecare punct.
Vrem să jucăm bine, vrem să luptăm. Este vorba despre spiritul echipei, despre energia din cadrul echipei. În prima parte, Cîrjan a avut și o oportunitate să șuteze. Nu e doar cazul lui, avem situații în care trebuie să tragem la poartă. Am discutat acest lucru la pauză. Jucătorii au reacționat, a ieșit bine”, a spus Zeljko Kopic.