Petrolul, decizie radicală după despărțirea de Gabi Tamaș | EXCLUSIV

Petrolul, decizie radicală după despărțirea de Gabi Tamaș | EXCLUSIV
  • Publicat:

Petrolul a luat o decizie radicală după despărțirea de Gabi Tamaș: nou-promovata vrea să aducă de urgență un apărător central.

În acest moment, șefii Petrolului au mai multe variante pe masă și vor să facă alegerea cea mai bună până la următorul meci de pe teren propriu, cel cu FC Argeș.

Venit în luna iunie la Petrolul, Tamaș (38 ani) a fost integralist în acest sezon, evoluând în 14 partide (13 în Superliga și 1 în Cupa României), în care a marcat și de două ori.

Petrolul aduce de urgență un fundaș după plecarea „veteranului” Gabi Tamaș

„Nae a vorbit cu el. A trecut și el peste primul moment în care Gabi a fost destul de vehement. A zis că dacă Gabi nu mai vrea, nu mai poate face nimic. Tamaș cunoștea situația financiară a clubului. Nu a greșit nimeni față de el”, a spus Costel Lazăr, președintele Petrolului.

Conducerea Petrolului vrea să se miște repede, mai ales că a pierdut unul dintre cei mai buni jucători, iar echipa a uitat să mai câștige în Superliga.

Astfel, ploieștenii au decis să aducă în următoarele zile un fundaș, după ce au rămas fără Gabi Tamaș.

Cel mai probabil, acesta va veni din Superliga, însă există și varianta unui fotbalist care să vină din străinătate.

Cum va arăta defensiva Petrolului fără Gabi Tamaș

Aflată pe locul al șaptelea în clasament, Petrolul are o misiune foarte grea sâmbătă, atunci când va juca la Craiova cu Universitatea.

După despărțirea de Gabi Tamaș, Petrolul va evolua cel mai probabil tot cu trei fundași centrali, mai ales că este de așteptat ca Mirel Rădoi să alinieze o formulă super ofensivă.

Nae Constantin n-are multe variante la dispoziție, astfel că la Craiova apărarea ar urma să fie formată din Meijers, Mathaus și Huja.

  • Gabriel Tamaş a jucat în străinătate la Spartak Moscova, Galatasary Istanbul, Celta Vigo, AJ Auxerre, West Bromwich Albion, Doncaster, Watford, Cardiff City, Hapoel Haifa, iar în ţară la Dinamo, CFR Cluj, FCSB, Astra Giurgiu, Universitatea Cluj, FC Voluntari și Petrolul Ploiești
  • El are în palmares un titlu de campion şi trei Cupe ale României, precum şi Cupa şi Supercupa Israelului
Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Legea care se aplică OBLIGATORIU în orice bloc din România. Asociațiile de PROPRIETARI nu o pot încălca
Legea care se aplică OBLIGATORIU în orice bloc din România. Asociațiile de PROPRIETARI nu o pot încălca
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup