„Perla” din Kosovo, primul transfer al lui Dan Șucu la Rapid pentru titlu în sezonul viitor

„Perla” din Kosovo, primul transfer al lui Dan Șucu la Rapid pentru titlu în sezonul viitor
Drilon Hazrollaj. FOTO: Profimedia 4.03.2025

Rapid anunță primul transfer în vară, care ar putea a avea un impact important în lupta pentru titlu din sezonul viitor.

Drilon Hazrollaj (21 de ani), mijlocaș lateral, este în atenția giuleștenilor de un an, potrivit Digi Sport.

Hazrollaj e cotat la 800.000 de euro

Potrivit sursei menționate, Hazrollaj a pus în așteptare negocierile pe care le-a avut luna trecută cu cluburi din Polonia și Ucraina, astfel că Rapid va avea o nouă șansă de a-l aduce în pauza dintre sezoane pe cel considerat „perla” Kosovo, un jucător capabil să facă diferența cu ajutorul vitezei, dar și al tehnicii individuale.

Interesul Rapidului pentru Hazrollaj a fost confirmat la Digisport de Victor Angelescu, unul dintre acționarii clubului din Giulești.

Hazrollaj evoluează în campionatul kosovar, la Malisheva, echipă care i-a dat și pe Rrahmani sau Krasniqi.

Conform Transfermarkt, Hazrollaj este al treilea fotbalist din portofoliul lui Kastriot Telaku, cu o cotă de piață de 800.000 de euro, după Rrahmani, evaluat la 5 milioane de euro și Krasniqi, cu 2 milioane de euro.

În cele 23 de meciuri în care a jucat în sezonul 2024-2025, Hazrollaj a marcat opt goluri, dintre care șapte în campionat, unde a avut peste 1.600 de minute de joc.

Deși nu și-a făcut debutul în naționala de seniori a Kosovo, Hazrollaj este privit ca un fotbalist foarte talentat, de altfel, în luna ianuarie a acestui an a făcut parte dintre jucătorii selecționați pentru un stagiu de pregătire în vederea pregătirii următoarei acțiuni a primei reprezentative.

Ce mijlocași are Rapid acum în lot

În acest moment, în linia mediană, Rapid îi are în lot pe Alex Dobre, Rareș Pop, Claudiu Micovschi, Clinton N’Jie, Claudiu Petrila și Borisav Burmaz. Însă N’Jie este aproape sigur pe lista celor care vor pleca în vară, în timp ce Burzman nu este sigur că se va mai afla în lotul giuleștenilor pentru sezonul următor.

După 29 de etape din sezonul regulat al Superligii, Rapid, care a avut o remiză albă în derby-ul cu FCSB, de duminică, se află pe locul 6, cu 46 de puncte (11 victorii, 13 egaluri și 5 înfrângeri), iar în ultima etapă înainte de intrarea în play-off va juca, în deplasare, cu FC Hermannstadt (locul 8).

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania