PCH a trecut la amenințări după ce șefii lui Dinamo le-au cerut fanilor să facă grevă japoneză: „Ați auzit de harakiri?”

PCH a trecut la amenințări după ce șefii lui Dinamo le-au cerut fanilor să facă grevă japoneză: „Ați auzit de harakiri?”
Peluza Cătălin Hîldan. FOTO Sport Pictures

Peluza Cătălin Hîldan a transmis un nou mesaj dur la adresa conducerii lui Dinamo, după reacția oficială a clubului legată de nemulțumirile suporterilor față de noua siglă și noul echipament.

Scandalul a pornit după prezentarea echipamentului pentru sezonul 2026/2027. Dinamo a anunțat că suporterii care nu sunt de acord cu noua identitate vizuală pot apela la o formă de „protest japonez”, prin care să își exprime nemulțumirea fără să rupă legătura cu echipa.

Peluza Cătălin Hîldan a reacționat dur

Clubul a anunțat și că fanii pot solicita, opțional, o banderolă cu mesajul „Dinamo suntem toți”, disponibilă la comenzile făcute prin magazinul online oficial.

Mesajul conducerii nu a fost primit bine de Peluza Cătălin Hîldan. PCH a reacționat printr-un comunicat în care susține că protestul suporterilor începuse deja înainte ca oficialii clubului să indice o formă de manifestare a nemulțumirii.

„Protestul japonez a început… Acum ceva timp chiar, până să apară recomandarea oficială a modului în care putem fi nemulțumiți. Căci, aparent, oamenii care au luptat pentru un Dinamo puternic și, pentru voi, marketabil, au nevoie de metode de manifestare a nemulțumirii”, au transmis suporterii.

PCH a făcut trimitere la un termen japonez, „Jigen suto”, pe care l-a explicat ca fiind o grevă limitată în timp sau cu durată determinată. Mesajul vine în contextul în care, la ultimele partide ale lui Dinamo, suporterii au protestat față de noua identitate a clubului. La meciul cu FCSB din finala barajului pentru Conference League, pierdut de Dinamo cu 1-2, PCH a intrat în stadion în minutul 10, în timp ce Peluza Sud a boicotat partida.

„Ba chiar am respectat indicațiile voastre înainte ca ele să vină sub formă de instrucțiuni și am practicat ceea ce japonezii numesc Jigen suto. Ce este Jigen suto? Jigen suto este un termen japonez care înseamnă literalmente «grevă limitată în timp» sau «grevă cu durată determinată». Cuvântul jigen înseamnă «limită de timp» sau «programat pe o anumită durată», iar suto este abrevierea japoneză pentru «grevă». Desigur, nu asta ne-a fost intenția, dar iată-ne ajunși peste noapte samurai, respectând ordinele împăratului înainte ca acestea să fie enunțate.

Poate nu realizați, dar noi am fost aici înaintea voastră și vom rămâne aici și după voi. Iar dacă voi ați găsit aici un pământ fertil pentru afaceri este pentru că noi l-am păstrat și l-am udat atunci când alții încercau să îl pârjolească. Astfel, lăsați nemulțumirea poporului dinamovist să se manifeste natural, nu dictați voi sentimentele celor care păstrează viu spiritul acestui club. În schimb, asumați-vă eșecurile și faceți tot ceea ce ține de voi ca greșelile să fie reparate în cel mai scurt timp, nu veniți să dați indicații sentimentale”, a mai transmis PCH.

Ce mesaj a transmis clubul inițial

Reacția PCH a venit după comunicatul publicat de Dinamo, în care clubul a prezentat protestul japonez ca pe o formă de exprimare a dezacordului fără ruperea legăturii dintre suporteri și comunitate.

„Există și forme de protest care nu își propun să câștige o luptă, ci să păstreze deschisă o conversație.

Poate că există ceva frumos în această idee. Poate că există ceva profund uman în capacitatea de a spune «nu sunt de acord», fără a înceta să fii parte din aceeași familie și din același ideal. Dinamo este o comunitate prea mare, prea diversă și prea pasională pentru a pretinde că toți vor vedea întotdeauna lucrurile la fel. Iar relația dintre un club și suporterii săi nu este o fotografie. Este o conversație”, a transmis clubul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Efectul Alex Eala! O tară întreagă s-au îndrăgostit de tenis după victoria de la Washington
Mediafax
'Din păcate, s-a gravat'. Dan Alexa, dezvăluiri triste despre starea de sănătate a Alinei Pușcău. Ce discuție au avut cu două zile în urmă
Cancan.ro
„Dimineață mi-am pus plapuma”. Disperat de caniculă, un fost sportiv și-a amenajat subsolul blocului și doarme acolo în fiecare noapte
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Vedete din România care au învins cancerul în stadii avansate. Au suferit de boli nemiloase şi au supravieţuit! Declarații sfâșietoare
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. El către ea: – Ce îți place să ți se facă?
Râzi cu lacrimi
Studenta care a sfidat regimul lui Hitler și a plătit cu viața
Descopera.ro
Vincenzo Castellano a cerut-o în căsătorie pe Elena Economu! După doi ani de iubire, fostul soț al Antoniei se pregătește de nuntă
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Warships Legends sărbătorește 7 ani de existență cu activități festive și recompense
Go4Games
Prima Tesla Model S Signature din România a fost livrată! Cine este proprietarul?
Promotor.ro