Președintele Universității Craiova a afișat o bucurie temperată după ce echipa olteană a luat titlul și a spus care sunt transferurile pe care Mihai Rotaru trebuie să le facă pentru Europa.
Aflat timp de 40 de ani la Universitatea Craiova, Pavel Badea a fost deranjat de ironia lui Gabi Balint cu privire la numărul de titluri câștigate de trupa din Bănie.
Pentru prima dată după 35 de ani, Universitatea Craiova a realizat eventul. De altfel, 1991 este anul în care formația olteană a câștigat ultimul titlu.
La vremea respectivă, Pavel Badea era om de bază la mijlocul terenului, marcând 10 goluri în cele 31 de meciuri jucate. Acum, este președintele clubului.
Nu a plâns de bucurie pentru cele două trofee câștigate în acest sezon, ci s-a bucurat alături de spectatori pentru această performanță. El s-a referit la ce urmează.
„E greu să visăm la grupă de Liga Campionilor. Ar fi desuet. Nu așa vrem să părem. E greu, având în vedere valoarea adversarilor. Șansa e importantă.
Trebuie să avem șansa să cădem cu o echipă care să nu fie ca buget și valoare mult peste noi. Turul 1 poate fi accesibil, turul 2 e groaznic.
Dar noi suntem optimiști, iar optimismul e important, mai ales când ai 30.000 de oameni lângă tine. Simți că pot da mai mult, chiar dacă nu mai poți.
O grupă europeană cred că e obligatoriu. Având în vedere ce am trăit anul trecut în Conference League, cred că putem spera la mai mult.
Am fost aproape și numai un ghinion fantastic ne-a împiedicat să fim în primăvară. Așa ghinion rar întâlnești la o echipă, dar a venit tocmai la noi.
Lotul trebuie întărit, pentru a riudica concurența pe posturi. Dar pentru mine e important și să rămână, ca să ai continuate. Asta e părerea mea.
Resursa financiară e foarte importantă. Avem acționari care au venit alături de echipă, lucru care a fost de bun augur”, a spus Pavel Badea, potrivit DigiSport.
Oficialul Universității Craiova a recunoscut că, dincolo de victoria cu 5-0 în fața lui U Cluj, l-a bucurat maniera în care a fost obținută.
„Acum o lună am luat 4-0 la Cluj, nu ne-a picat bine. Orgoliul, care la olteni e mare, a avut de suferit. Am arătat că a fost un accident și e greu să joci 10 contra 11.
Cele 3 puncte forte sunt valoarea lotului. Echilibrul pe care banca tehnică l-a dat echipei, modul profesionist de organziare al clubului”, a mai spus fostul jucător și antrenor.
Prezent în studioul DigiSport, Gabi Balint l-a întrebat Badea al câtelea titlu a câștigat Universitatea Craiova, dar a primit o replică pe măsură.
„Sunt legitimat la Universitatea Craiova de la 8 ani. Nimeni nu-mi poate spune care este Universitatea.
Chiar sunt sigur că echipa pe care ați văzut-o în seara asta este cea care poarttă corect numele și nu vreau să intru în polemici.
Timp de 40 de ani am jucat, am fost jucător antrenor, conducător, știu starea de spirit. Îmi pare rău, pentru că tu, Gabi, ai fost la noi și ai fost martor.
La momentul plecării proiectului am fost foarte hulit. Am suferit mult în Craiova în 2012 și 2013 că nu aveam echipă în campionat. De asta am vrut să plecăm proiectul.
Îl cunosc foarte bine pe domnul Țicleanu, îl respect, am fost colegi de echipă. Respect punctul de vedere.
A plecat de mult din Craiova și nu are informațiile pentru a judeca, dar îi doresc multă sănătate”, a fost replica dură a lui Badea.