Valeriu Iftime (65 de ani) nu s-a putut abține și a lansat noi săgeți în direcția celor de la FCSB, de data aceasta atacându-l direct pe antrenorul Marius Baciu (51).
FC Botoșani, formația patronată de Valeriu Iftime, și FCSB urmează să se dueleze în semifinala barajului de Conference League, duminică, 24 mai 2026, de la ora 20:30.
Disputa dintre FC Botoșani și FCSB, formații care se vor duela în semifinala barajului de Conference League, a început mai devreme, cu un mic război al declarațiilor.
Valeriu Iftime a lansat mai multe ironii înainte de FCSB – FC Botoșani și, printre altele, i-a numit pe roș-albaștri „lăutari”. Totodată, l-a atacat subtil și pe Marius Baciu, sugerând că FCSB nu are în acest moment un „antrenor serios”.
Mihai Stoica nu a putut rămâne indiferent și a intervenit cu un răspuns acid pentru Valeriu Iftime: „E foarte urât ce face”, a punctat managerul general al roș-albaștrilor, printre altele.
Însă, finanțatorul Botoșaniului nu se potolește și pune paie pe foc înaintea confruntării de duminică. Prin intermediul unui dialog pe care l-a purtat cu Sport Total FM, Valeriu Iftime i-a ironizat din nou pe rivali și a părut să se focuseze mai mult pe antrenorul Marius Baciu:
„Marius Baciu este un tip excepțional, dar a venit la «mănăstire», acum trebuie să se supună și să facă ce i se spune. Nu poate să facă el mare lucru în 3-5 zile.
Un antrenor are nevoie de timp ca să construiască o echipă valoroasă, care să joace la nivelul valorii jucătorilor. Nu poate schimba multe acum, nu ne dă niciun plan peste cap și nu ne deranjează. Noi, dacă putem, trebuie să ne facem jocul. Cred că avem nevoie de încredere și de șansă.
Am avut și meciuri în care Anestis ne-a scos, ne-a dat viață. Iar de acolo, pentru că nu primeam goluri, venea și încrederea. Îl aveam pe Ongenda, care făcea diferența, jucători care munceau, Mailat dădea goluri din jumătate de ocazie. Dar apoi, după 2-3 meciuri pierdute, s-a dus toată încrederea și au început să ne tremure pantalonii”, a declarat Valeriu Iftime, conform sursei citate.
În ciuda faptului că nu se poate abține să nu-i înțepe pe roș-albaștri atunci când are ocazia, Valeriu Iftime spune că pe hârtie șansele la baraj sunt de 80% la 20% în favoarea FCSB:
„Este un meci important pentru noi, o să fie emoții. Nu este vorba despre bani, susținere sau condiții, ci despre forța echipei. Noi trebuie să depășim FCSB, o echipă foarte bună, mai ales în momentele de cumpănă. Dar nu suntem bătuți, chiar dacă ei au 80-20 șanse, dacă ne luăm după istoric și după tot ce s-a întâmplat până acum”, a mai punctat afaceristul.
Însă, pentru a încerca să echilibreze balanța procentelor sau chiar să o răstoarne în favoarea sa, Valeriu Iftime a mărturisit că le-a stabilit o primă specială jucătorilor de la FC Botoșani. Prima nu este, însă, pentru victoria cu FCSB, ci pentru calificarea în Conference League. Așadar, moldovenii trebuie să o bată eventual și pe Dinamo, în finala barajului:
„Noi avem o primă specială pentru accesul în preliminariile Conference League. Dar nu are niciun rost dacă batem FCSB și apoi pierdem cu Dinamo”, a completat Valeriu Iftime.