Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Patronul din Superliga e convins că Gigi Becali se va certa cu Mirel Rădoi: „Jihad iese. Relația naș-fin e desființată”

Patronul din Superliga e convins că Gigi Becali se va certa cu Mirel Rădoi: „Jihad iese. Relația naș-fin e desființată”

Cristian Hitruc
18 mart. 2026, 16:47, Superliga
Patronul din Superliga e convins că Gigi Becali se va certa cu Mirel Rădoi: „Jihad iese. Relația naș-fin e desființată”
Mediafax Foto

Un patron din Superliga României este convins că Gigi Becali nu va rezista mult și se va certa cu Mirel Rădoi, cel care o va antrena pe FCSB până în vara acestui an.

Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la FC Botoșani, este de părere că relația dintre cei doi se va rupe brusc, în cazul în care „roș-albaștrii” nu se vor impune în partida cu UTA Arad.

Valeriu Iftime crede că Gigi Becali se va certa cu Mirel Rădoi

Valeriu Iftime urmărește cu atenție ceea ce se întâmplă la FCSB în această perioadă și a dat un verdict clar despre instalarea lui Mirel Rădoi pe banca tehnică a actualei campioane a României.

Patronul celor de la FC Botoșani este de părere că relația dintre latifundiarul din Pipera și finul lui se va rupe brusc, în cazul în care „roș-albaștrii” nu se vor impune în următoarea etapă din play-out, în fața celor de la UTA Arad. Totodată, finanțatorul moldovenilor a criticat modul în care Gigi Becali alege să gestioneze echipa pe care o patronează.

„Să lase el declarațiile astea și să trimită șampania. În momentul ăsta, declarațiile astea nu mai sunt ale lui. L-am văzut, e mai retras. Părerea mea e că nu se poate abține. Ferească Dumnezeu să îi bată UTA. Jihad iese. Relația naș-fin e desființată. Nu suportă el. Dacă, ferească Dumnezeu, bate UTA, atunci… așa cred eu. Urmează sfârșitul. Vin ei la Botoșani și e complicat rău. Eu aș vrea tare mult să câștigăm. Nu se poate abține el. Nici cu Hagi nu a putut. Așa e dumnealui.

E mare risc. Fotbalul e foarte urmărit. Poate și eu mai fac niște declarații și după îmi pare rău. E prea multă trufie. Vorbești de baraj și tu nu îi bați pe Metaloglobus. Clubul ăla are nevoie de cu totul altceva. Nicăieri în lumea asta nu se face așa fotbalul. Atunci când e cumetrie, se termină în horă. Eu spun că se va sfârși rău. Nu are logică. Nu e un model mondial care să funcționeze așa”, a declarat Valeriu Iftime, conform fanatik.ro.

Valeriu Iftime cristică metodele lui Gigi Becali

Valeriu Iftime a continuat și l-a criticat pe Gigi Becali pentru felul în care își gestionează echipa. Acesta consideră că modelul implementat de latifundiarul din Pipera este unic la nivel european și l-a sfătuit „să îi lase în pace pe antrenori”.

„Eu am fost singurul care a spus să schimbe antrenorul. E greu acum. Nu dau eu sfaturi, ăsta e punctul meu de vedere. Domnul Becali nu îi lasă în pace pe antrenori. Are el regulile lui. România, cu cea mai titrată echipă, are un asemenea comportament.

Francezii ar râde dacă ar auzi așa ceva. Nici nu existăm în fotbal. De asta merge prost. Lumea aude de FCSB, aude de un patron care face de toate”, a mai spus Valeriu Iftime, conform sursei menționate anterior.