Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Panică la FCSB! Darius Olaru, out

Panică la FCSB! Darius Olaru, out

Sonia Baciu
Panică la FCSB! Darius Olaru, out
FOTO: SportPictures

FCSB se află în cantonament în Țările de Jos, iar cu puțin timp înaintea meciului amical cu FC Utrecht, staff-ul tehnic al campioanei a trecut prin momente de panică. Motivul? Darius Olaru, care a revenit recent pe gazon, a simțit o senzație de disconfort, iar cei de pe banca tehnică nu a vrut să riște, astfel că au fost nevoiți să îl înlocuiască pe Olaru (27 de ani), iar în locul acestuia a intrat „veteranul” Vlad Chiricheș (35 de ani).

Darius Olaru s-a accidentat la nivelul umărului, în cantonamentul din iarnă, și a ratat a doua parte a sezonului, revenind în teren pe finalul meciului cu Universitatea Craiova, pentru numai câteva minute, de aici și precauția celor din stafful tehnic al FCSB.

Până la accidentare, căpitanul FCSB a jucat în 21 de meciuri (din care patru în Europa League) și a marcat 10 goluri, cu patru pase decisive.

Darius Olaru, out din amicalul FCSB – Utrecht

Darius Olaru a fost anunțat titular și căpitan al FCSB pentru meciul cu Utrecht, însă la încălzire mijlocașul de 27 de ani a acuzat disconfort la nivelul umărului, iar cei din staff-ul tehnic au preferat să îl înlocuiască pentru a nu risca o nouă accidentare, care ar putea duce la o altă perioadă de absență, notează sport.ro

Elias Charalambous a trimis în teren următorul „11”: Târnovanu – Cercel, Popescu, Ngezana, Kiki – Miculescu, Șut, Chiricheș, Cisotti – Tănase, Bîrligea, un lot schibat față de cel din meciul cu Almere City, scor 3-2, considerat ca fiind un experiment al lui Gigi Becali, eșuat din prima.

Rezervele FCSB au fost: Zima, Crețu, Graovac, Ștefănescu, Lixandru, Perianu, Politic, Pantea, Alibec și Alhannsa.

FCSB a reușit să se impună cu 3-1 în amicalul cu Utrecht.

FCSB începe sezonul cu Supercupa

Amicalele din cantonamentul din Țările de Jos sunt importante pentru FCSB, care va începe sezonul pe 5 iulie, cu meciul din Supercupa României, când va întâlni CFR Cluj.

Pentru FCSB este un trofeu pe care trebuie să îl apere, în timp ce gruparea din Gruia are șansa de a-și pune în vitrină cea de-a cincea Supercupă, după cele obținute în 2010, 2011, 2019 și 2021.

Între Supercupă și prima etapă a Superligii, FCSB joacă meciul din manșa tur din preliminariile Ligii Campionilor, cu Inter Club d’Escaldes (Andorra), partidă care este programată pentru 9 iulie (ora 20.30, la București).

În prima etapă a Superligii, FCSB va juca, pe teren propriu, cu Hermannstadt, iar meciul este programat pentru data de 12 iulie, ora 21.30.

Celelalte meciuri etapei inaugurale din sezonul 2025-2026 sunt: vineri, 11 iulie, Metaloglobus București  – U Cluj (ora 19.00), FC Argeș – Rapid (21.30); sâmbătă, 12 iulie, UTA Arad – Universitatea Craiova (ora 18.30), duminică, 13 iulie, Oțelul Galați – Petrolul Ploiești (ora 18.30), CFR Cluj – Unirea Slobozia (21.30); luni, 14 iulie, FC Botoșani – Farul Constanța (19.00) și FK Csikszereda Miercurea Ciuc – Dinamo (21.30).

Parteneri
UEFA a suspendat pe viață un antrenor care filma sportivele cu camere ascunse. Ce au descoperit anchetatorii
Mediafax
Nu a luat 150.000 euro! Câți bani a primit Dumbo de fapt, de la Pro TV, pentru că a câștigat Desafio: Aventura
Cancan.ro
Pericolul ascuns din vacanțele în Egipt. Cazul fetiței care a murit după un sejur de lux și avertismentele turiștilor români
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Andreea Tonciu, senzuală în costum de baie. Imagini de senzație cu bruneta din vacanță! S-a văzut aproape tot prin bikini
Ce se întâmplă, doctore?
EXCLUSIV: Reformele și proiectele din PNRR rămân sub supraveghere până la 5 ani după ultima plată. Bruxelles-ul poate face controale, verificări și audituri
Economedia
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Râzi cu lacrimi
O coliziune de proporții a lovit Calea Lactee!
Descopera.ro
MOTIVUL pentru care Amiana Păștină, femeia acuzată că și-a ucis mama, și-a pus capăt zilelor în arest. Prin ce chin trecea
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Oficial: când se lansează noul joc al seriei World of Tanks
Go4Games
Droguri ascunse în bidoane de ulei și vândute la un service auto din Iași. „Vulcanizarea” costa între 500 și 1.000 de lei
Promotor.ro