Antrenorul Rapidului, Daniel Pancu, este impresionat de atacantul Universității Craiova Steven Nsimba (30 de ani) și nu s-a ferit de cuvinte, spunând că este „cel mai bun din campionat” la ținut mingea și absorbit presiunea.
După ce sezonul trecut Nsimba a contribuit din plin la câștigarea de către olteni a campionatului, Cupei și Supercupei, acum prinde din ce în ce mai rar prima echipă a lui Filipe Coelho.
Daniel Pancu își dorește la echipă două-trei transferuri în perioada de mercato din iarnă, oferind totodată și profilul jucătorilor așteptați. Deși nu a numit posturile vizate, este evident că l-ar transfera fără discuții pe atacantul Universității Craiova. El spune că vrea ca jucătorii să aibă în jur de 30 de ani, pentru a aduce experiență și a lua responsabilitatea de pe umerii celor tineri, descriere care corespunde parametrilor fotbalistului francez din Bănie.
„E un jucător foarte bun, puternic. La ce spuneam eu de ținut mingea și absorbit presiunea, cred că e cel mai bun din campionat”, a declarat Daniel Pancu, potrivit digisport.ro.
În prezent, puternicul atacant francez a devenit cea de-a treia variantă de atacant a lui Felipe Coelho, după Assad Al-Hamlawi și Simon Elisor.
Adus în vara lui 2025, din cel de-al treilea eșalon al Franței, Nsimba are 21 de goluri și șapte pase de gol în 66 de meciuri jucate (3224 de minute) în tricoul formației patronate de Mihai Rotaru.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F11%2Fnsimba-3.webp)
Steven Nsimba. Sursa foto: Sport Pictures
Contractul său cu Universitatea Craiova expiră în 2027, ceea ce înseamnă că în foarte scurt timp va intra în ultimele șase luni și până în acest moment oficialii olteni nu au vorbit de vreo nouă înțelegere.
Cu toate acestea, Steven Nsimba nu duce lipsă de oferte. În afară de interesul unor echipe din Superliga, precum FCSB, cluburi din China sau din țările Golfului și-ar dori semnătura atacantului francez.
Nu cu mult timp în urmă a existat o discuție între patronul FCSB Gigi Becali și finanțatorul Universității Craiovei, Mihai Rotaru, cu privire la un schimb între Aymen Boutoutaou (25 de ani) și o suma cosistentă de bani în schimbul lui Steven Nsimba. Totuși, afacerea nu s-a concretizat.
Potrivit site-ul de specialitate Transfermarkt, cota de piața a lui Steven Nsimba este de un milion de euro.