Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0, în etapa 1 din Superliga. Remiză cu puține ocazii la malul Dunării

Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0, în etapa 1 din Superliga. Remiză cu puține ocazii la malul Dunării

Oțelul Galați - Petrolul Ploiești 0-0, în etapa 1 din Superliga. Remiză cu puține ocazii la malul Dunării
SURSA FOTO: SPORT PICTURES
20:22

Fluier final

Min. 90: Final de meci, 0-0.

19:38

Ocazie Petrolul

Min 90: Dur-Bozoancă scoate extraordinar o lovitură de cap foarte bună!

19:21

A început repriza a doua

Min. 46: Fluier de start al reprizei secunde

19:20

Final de primă repriză

Min. 45+3: Pauză

19:01

Ocazie Petrolul

Min. 45+2: Dur-Bozoancă scoate excelent din situație de 1 la 1!

18:10

Fluier de start

Min. 1: A început meciul de la Galați dintre Oțelul și Petrolul Ploiești!

17:38

Antrenorul Laszlo Balint primește un tricou omagial la meciul cu numărul 100 al său ca tehnician în Superliga.

17:31

Echipele de start

Oțelul (4-3-3): Dur-Bozoancă – Zhelev, Cunha Lopes, Bonilla, Trif – Lameira, Zivulic, Pinto – P. Fernandes, Bicfalvi, Bană
Rezerve: I. Popescu, Bordun, S. Rus, G. Ursu, V. Ciobanu, M. Frunză, D. E. Neicu, D. C. Neicu, Postlnicu, S. Sandu
Antrenor: Laszlo Balint

Petrolul Ploiești (4-3-3): Bălbărău – Varzim, Roche, Prce, N. Marin – Hanca, T. Keita, A. Mateiu – Ludewig, Doumtsios, Grozav
Rezerve: Krell, Papp, Stănică, Tolea, D. Radu, Boțogan, V. Gheorghe, Doukansy, D. Paraschiv, D. Ilie, I. Răducan, Chică-Roșă
Antrenor: Liviu Ciobotariu

Stadion: Oțelul (Galați)
Arbitru: Radu Petrescu // Asistenți: Radu Ghinguleac, Mircea Grigoriu
Arbitru VAR: Iulian Dima // Asistent VAR: Claudiu Marcu

Meciul Oțelul Galați – Petrolul Ploiești are loc în etapa 1 din Superliga, sezonul 2025-2026, iar partida este Live Text Online pe www.prosport.ro.

De asemenea, duelul de pe Stadionul Municipal Galați poate fi urmărit și la televizor pe posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1.

Oțelul Galați – Petrolul Ploiești Live Text Online în etapa 1 din Superliga

Oțelul Galați și Petrolul Ploiești deschid ziua meciurilor din Superliga României cu o confruntare ce e programată să ia startul la ora 18:30.

Duelul de la Galați va avea o însemnătate specială pentru antrenorul gazdelor, Laszlo Balint, care va celebra al 100-lea meci al său ca tehnician. În acest context, fotbaliștii Oțelului vor încerca tot posibilul pentru a-i face antrenorului lor o surpriză la debutul în sezonul 2025-2026.

De partea cealaltă, Petrolul Ploiești s-a deplasat cu optimism la Galați, deoarece este neînvinsă în mandatul de antrenor al lui Liviu Ciobotariu. „Lupii galbeni” s-au descurcat excelent în meciurile amicale și, printre altele, au bătut o echipă de cupe europene, anume Spartak Trnava, locul trei în ultima ediție de campionat, dar câștigătoare a Cupei Slovaciei, scor 1-0.

Pe de altă parte, Gicu Grozav, care va împlini 35 de ani pe 29 septembrie, s-a prezentat într-o formă foarte bună în cantonamentul de vară și l-a impresionat pe Liviu Ciobotariu.

La capitolul dueluri directe este echilibru. În ultimele cinci întâlniri dintre cele două echipe, Oțelul s-a impus o dată, Petrolul o dată, iar trei partide s-au terminat la egalitate.

Echipele probabile

Oțelul Galați: Dur-Bozoancă – Zhelev, Zivulic, Bonilla, Trif – Ciobanu, Lameira, Joao Paulo – Andrezinho, Bicfalvi, Bană
Antrenor: Laszlo Balint

Petrolul Ploiești: Bălbărău – Ricardinho, Roche, Prce – Jyry, Mateiu, Keita, Marian – Gheorghe, Grozav – Doumtsois
Antrenor: Liviu Ciobotariu

Stadion: Municipal Galați
Arbitru: Petrescu Radu (Bucureşti – Bucureşti). Asistenți: Ghinguleac Radu Adrian (Bucureşti – Bucureşti), Grigoriu Mircea Mihail (Bucureşti – Bucureşti)
Arbitru VAR: Dima Iulian (Bucureşti – Bucureşti). Asistent VAR: Marcu Claudiu (Constanţa – Constanţa)

Declarațiile antrenorilor

La conferința de presă premergătoare jocului de duminică, Laszlo Balint a vorbit despre entuziasmul care plutește deasupra Galațiului cu ocazia începerii unui nou sezon:

Este debut de sezon. Toate începuturile vin cu un anumit grad de dificultate. Suntem foarte dornici să ne întâlnim cu suporterii noştri, cu atmosfera de pe stadion. Atât eu, jucătorii care ştiu despre ce este vorba, dar şi jucătorii noi. E clar că există această stare de nerăbdare, nu cred că greşesc dacă zic, chiar entuziasm. Trebuie să fim conştienţi de momentul în care se află echipa în această perioadă. Un moment de reconstrucţie, un proces de reconstrucţie aş putea spune, care vine cu provocările de rigoare. Dar nu vreau să înţeleagă lumea că asta este o scuză, încercăm să scoatem maximum posibil din tot ce se poate scoate, inclusiv din primul meci. Avem foarte mare încredere că putem face un meci bun, pentru că am văzut lucruri foarte bune în ultima perioadă, la antrenamente, în jocurile de pregătire pe care le-am disputat. Jucătorii sunt foarte receptivi, foarte implicaţi în procesul de antrenament şi toate acestea ne dau încredere mie şi colegilor din staff”, a declarat antrenorul Oțelului.

Din tabăra adversă, Liviu Ciobotariu a transmis următoarele:

Așteptăm cu nerăbdare, și eu, și jucatorii, startul oficial al campionatului. Făcând o retrospectivă a stagiului de pregătire din această vară, mă declar mulțumit de cum a decurs acesta și sunt convins că suntem pregătiți 100% pentru startul sezonului. Am avut cinci săptămâni în care ne-am antrenat foarte bine, cu jocuri de verificare bune. E clar că nu putem face o comparație între meciurile amicale și cele oficiale, în care se joacă pe puncte, pe bani, cu presiune, dar a fost o perioadă de pregătire în care jucătorii s-au implicat din toate punctele de vedere, și aici mă refer atât la partea fizică, cât și la cea tactică. Urmează, acum, examenul oficial! Vom întâlni Oțelul, o echipă cu un antrenor foarte bun, Gyusi Balint, pe care eu îl apreciez foarte mult pentru munca pe care o depune. Un meci în care va trebui să fim foarte exacți în tot ceea ce facem, știm că, probabil, stadionul va fi plin, dar vom merge la Galați să câștigăm, pentru că ne dorim foarte mult să începem bine sezonul. Suntem pregătiți pentru acest examen oficial, avem unele repere după jocurile de pregătire, mi-am format un prim 11 în această perioadă, așa că trebuie să fim pozitivi și să mergem acolo cu gândul că putem câștiga cele trei puncte. Nu va fi ușor, evident, dar sunt optimist că vom face o partidă bună”, a punctat tehnicianul Petrolului.