Antrenorul Victor Naicu (51 de ani) şi-a reziliat contractul cu formaţia din Liga 3 ACSO Filiaşi pentru a i se alătura lui Ovidiu Burcă la Oţelul Galaţi. Posesor de Licenţă PRO, Victor Naicu va fi trecut antrenor principal la formaţia de la Dunăre.
După ce s-a despărţit de FC Voluntari, Ovidiu Burcă a semnat cu Oţelul Galaţi, echipă părăsită în iarna aceasta de Dorinel Munteanu.
„Este o nouă provocare pentru mine, pe care, din punct de vedere profesional, nu puteam să o refuz. Mulţumesc ACSO Filiaşi, hai Oţelul Galaţi”, a spus Victor Naicu pentru pagina oficială a celor de la Filiaşi.
Victor Naicu era de mai mult de trei ani antrenor la Filiaşi, cu care a disputat de două ori play-off-ul de promovare în Liga 2.
Posesor al licenţei PRO, Victor Naicu a îndeplinit funcţia de antrenor principal şi la Universitatea Craiova, în 2016, când a colaborat cu Daniel Mogoşanu, acelaşi gen de relaţie având şi cu Adrian Mutu, la FC Voluntari, acum șase ani. În cariera sa de fotbalist, Victor Naicu a evoluat pentru Universitatea Craiova, Electroputere Craiova, Jiul IEELIF Craiova, Rocar, Farul, Pandurii şi Minerul Motru, dar şi în China, la Yunnan Hongta şi Chongqing Lifan.
Întrucât Ovidiu Burcă încă nu a obținut Licența PRO, obligatorie pentru tehnicienii din Superliga, antrenor principal la Oțelul Galați va figura, în mod oficial, Victor Naicu.
Locul lui Victor Naicu va fi luat de secundul său, Cosmin Fruntelată, cel care se află de mai mulţi ani în staff-ul echipei din Filiaşi, care se află pe locul 2 în clasamentul seriei C8 după 15 etape, cu 30 de puncte.
Acum trei sezoane, ACSO Filiaşi a fost revelaţia Cupei României, ajungând până în sferturile de finală, fază în care a fost eliminată de Universitatea Craiova. Până în acea fază, echipa doljeană trecuse, pe rând, de CS Cârcea, Vediţa Coloneşti, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, UTA şi AFC Hermannstadt. La finalul acelui parcurs, antrenorul Mario Găman a fost înlocuit de Victor Naicu.
„Mulţumim pentru tot, Victor Naicu! Partea a doua a sezonului competiţional o vom aborda fără antrenorul principal Victor Naicu, sub comanda căruia am avut atâtea bucurii. Victor şi-a reziliat contractul cu ACSO Filiaşi şi a semnat cu Oţelul Galaţi, urmând să-i fie secund lui Ovidiu Burcă la gruparea din Superligă.
Ţinând cont de situaţia dată, noul antrenor principal al echipei noastre va fi Cosmin Fruntelată. Acesta va fi ajutat de Costel Vodiţă. Tot la capitolul plecări îi putem nominaliza pe portarul Ştefan Popa, care va activa la o echipă din Liga 4 Vâlcea, şi pe atacantul lateral Remus Trancă, plecat la Minerul Lupeni. De asemenea, Ionuţ Zanfir se află în probe la CSM Slatina.
Le mulţumim tuturor pentru aportul adus clubului ACSO Filiaşi şi le urăm multă baftă pe viitor. Reamintim că luni dimineaţă vom relua pregătirile pentru partea a doua a campionatului”, este anunţul echipei din Liga 3.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER