Emoții mari pentru fanii Politehnicii Iași. Echipa din Copou s-a redresat din punct de vedere sportiv, după venirea lui Vasile Miriuță pe banca tehnică, dar situația rămâne în continuare critică în ceea ce privește partea financiară.
Clubul ieșean este obligat să achite până marți seară datorii de aproape 700.000 de euro pentru a primi licența necesară participării și în sezonul viitor în prima ligă.
Primele zile din Săptămâna Mare vor fi decisive pentru Politehnica Iași. Înglodat în datorii vechi și intrat în concordat preventiv, clubul din Copou trebuie să achite până marți, 15 aprilie, la miezul nopții, suma de 650.000 de euro pentru a primi licența necesară participării și în sezonul viitor în prima ligă, în cazul în care va obține și dreptul sportiv.
În această sumă intră datoriile acumulate la stat și la foști angajați până la 31 decembrie 2024, iar dovada plății trebuie făcută până la mijlocul lunii. Printre cei care au de primit bani de la clubul ieșean se numără inclusiv Leo Grozavu sau Tony da Silva, tehnicieni care au stat pe banca Iașiului în ultimele două sezoane.
În mod normal, ieșenii nu ar trebui să aibă emoții, întucât dispun de suma necesară pentru achitarea datoriilor. Pe lângă banii de la municipalitate, oficialii ieșeni au anunțat că au făcut rost de sume importante din surse externe, astfel încât nu vor fi probleme. La sfârșitul lunii martie, în ședința Consiliului Local în care s-a dezbătut și votat bugetul municipiului Iași pe anul în curs, consilierii locali au aprobat o sumă importantă de bani pentru clubul din Copou.
Consilierii au votat într-o proporție covârșitoare suma de 20 de milioane de lei (4 milioane de euro) pentru clubul de fotbal și academia din Copou, iar prima tranșă, de 30 la sută (1,2 milioane de euro), ar urma să intre în cursul zilei de luni, 14 aprilie, în contul grupării ieșene. Cu această sumă, clubul va chita datoriile presante de 650.000 de euro, pentru a obține licența, iar cu o altă parte din bani va plăti unul sau chiar două salarii către angajați. De notat că marți, 15 aprilie, jucătorii, staff-ul, dar și ceilalți angajați ajung la 4 luni restanțe salariale.
Managerul executiv al clubului din Copou, Florin Briaur, a dat asigurări că gruparea ieșeană va primi licența pentru sezonul viitor. „Îi asigur pe suporterii echipei că depunem toate eforturile pentru ca licența să nu fie în pericol în acest moment. Vom face totul pentru ca până marți seară să achităm toate datoriile, astfel încât să primim licența. Și nu vor fi probleme. Vreau să le mulțumesc jucătorilor, antrenorilor, tuturor angajaților, pentru faptul că au înțeles situația și au avut răbdare cu noi. Le promitem că problemele se vor rezolva”, a declarat Florin Briaur pentru ProSport.